[ X ]
Premierul Dorin Recean merge în vizită de lucru în raionul Taraclia
23 Mai

Prim-ministrul Dorin Recean continuă seria deplasărilor în regiunile țării, vizitând marți, 23 mai, raionul Taraclia, unde va participa la sediul Universității de Stat „Grigore Țamblac” la evenimentul prilejuit Zilelor Scrisului şi Culturii Slave.

Ulterior, șeful Executivului va avea o întrevedere cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate din raionul Taraclia, în cadrul căreia vor fi discutate problemele existente și oportunitățile de dezvoltare a localităților.

Programul în teritoriu va continua în localitatea Cealîc, unde oficialul va vizita o mini-fabrică de producere a cașcavalurilor. Șeful Cabinetului de miniștri va discuta cu oamenii de afaceri despre proiectele Executivului, lansate în vederea susținerii producătorilor mici și mijlocii.

După ora 12:30, prim-ministrul Dorin Recean va susține o conferință de totalizare a vizitei în orașul Taraclia.

Inapoi la arhiva noutaților