[ X ]
Premierul Dorin Recean, în discuții cu adjuncta administratoarei USAID: „Cu sprijinul SUA consolidăm democrația”
13 Iulie

Domeniile prioritare de cooperare, precum și proiectele comune în derulare au fost discutate, astăzi, în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu adjuncta administratoarei Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Erin McKee.

Șeful Executivului a apreciat aportul USAID pentru modernizarea unor domenii esențiale ale economiei: îmbunătățirea mediului de afaceri, creșterea investițiilor, educația, tehnologii informaționale, industria ușoară, turismul, dezvoltarea sectorului vitivinicol, dar și sprijinirea industriilor creative.

„Nu există niciun domeniu în țara noastră în care să nu avem proiecte de cooperare bilaterale. Cu sprijinul SUA consolidăm democrația și creștem economia prin proiecte de infrastructură, transport și cele care contribuie la securitatea energetică. Avem inițiative eficiente în domeniul justiției și combaterea corupției, al dezvoltării economice – care sunt domenii prioritare din Planul Național „Construim Moldova Europeană”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean. 

Adjuncta administratoarei USAID, Erin McKee, a reiterat angajamentul USAID de a susține țara noastră în procesul de integrare europeană, prin creșterea oportunităților în domeniile de interes, care au obiectivul de a contribui la prosperitatea, securitatea, sustenabilitatea economică și statul de drept în Republica Moldova.

20230712-ES1_1018 20230712-_ES25523 20230712-_ES25498 20230712-_ES25489

Inapoi la arhiva noutaților