Guvernul va continua să investească în proiectele care asigură condiții mai bune pentru cetățeni, să modernizeze satele și orașele din țară și să construiască Europa acasă. Mesajul a fost transmis de către prim-ministrul Dorin Recean, care a vizitat, ieri, două proiecte realizate prin intermediul Programului „Satul European”.
Premierul a vizitat localitatea Bîrnova, unde statul a oferit prin programul „Satul European” peste 9,4 milioane de lei pentru construcția sistemului de apeduct. „Mă bucur că am reușit să schimbăm radical viața oamenilor din Bîrnova, care, anterior, erau nevoiți să aducă apă în cisterne cu tractorul. Acum, tot satul are acces la apă de calitate și a început să livreze și în orașul Ocnița”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Totodată, șeful Executivului a apreciat proiectul realizat în satul Mihălășeni – un stadion artificial unde localnicii vin să facă sport.
În total, în raionul Ocnița, au fost realizate șase proiecte prin intermediul programului „Satul European”: sistem de aprovizionare cu apă în Bîrnova și Grinăuți, iluminat stradal în Clocușna și Sauca, bloc sanitar în gimnaziul din Dîngeni și reparația Casei de cultură din satul Gîrbova. Actualmente, este în proces de reabilitare Centrul de sănătate din orașul Otaci.
De asemenea, datorită programului „Satul European Expres”, au fost implementate trei proiecte de eficientizare energetică, au fost amenajate cinci terenuri de sport și reparată o Casă de cultură.