[ X ]
Premierul Dorin Recean a demarat vizita la Bruxelles cu întrevederi la Comisia Europeană
25 Octombrie

Prioritățile Guvernului în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, reforma în sectorul justiției, precum și oportunitățile de aprofundare a cooperării în domenii cheie care vizează dezvoltarea economică a țării noastre au fost discutate la întrevederile prim-ministrului Dorin Recean, aflat într-o vizită oficială la Bruxelles, cu vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourová, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, și directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert Jan Koopman.

În discuții cu vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourová, prim-ministrul Dorin Recean s-a referit la procesul de implementare a celor 9 recomandări ale Comisiei Europene. Șeful Executivului a mulțumit oficialului european pentru recunoașterea eforturilor autorităților în realizarea reformelor.

„Guvernul este ferm angajat să realizeze reforma justiției, să continue lupta împotriva corupției și să realizeze planul de deoligarhizare. Sunt prioritățile noastre atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în dezvoltarea economică a țării. Mizăm pe sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Tot la Bruxelles, prim-ministrul Dorin Recean a discutat despre oportunitățile de dezvoltare a economiei naționale și proiectele de sprijin financiar ale Uniunii Europene cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie.

Premierul Dorin Recean a mulțumit oficialului european pentru asistența pe care UE o oferă Republicii Moldova, în special pentru ultimul sprijin anunțat, în valoare totală de 250 de milioane de euro, sub formă de asistență macrofinanciară și sprijin bugetar direct. Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a apreciat propunerea Comisiei Europene de a crește sprijinul financiar pentru țara noastră, în contextul revizuirii Cadrului Financiar Multianual al UE pentru anii 2021 – 2027.

În conversația cu directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert Jan Koopman, prim-ministrul Recean a reiterat hotărârea fermă a țării noastre de a avansa pe agenda de reforme europene și a exprimat deschiderea Republicii Moldova pentru aprofundarea relațiilor cu instituțiile europene.

Dorin Recean , on the right, and Vĕra Jourová

Dorin Recean , on the right, and Vĕra Jourová

Dorin Recean , on the left, and Paolo Gentiloni

Dorin Recean , on the left, and Paolo Gentiloni

General view

General view

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |