[ X ]
Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu reprezentanții Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor
24 Octombrie

Asigurarea transparenței, respectarea proceselor libere și democratice în context electoral au fost subiectele discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), aflați în misiune de monitorizare a scrutinului din data de 5 noiembrie. 

Șeful Executivului a subliniat că Guvernul a susținut un șir de modificări legislative pentru asigurarea unui proces electoral liber, corect și transparent.

„Este esențial ca acum, în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, să ne asigurăm că legea este respectată nu doar în ziua alegerilor, dar în întreaga perioadă electorală. Instituțiile statului nu vor permite finanțări ilegale a partidelor și a campaniilor electorale. Contăm și pe recomandările observatorilor din cadrul ENEMO în acest proces”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Reprezentanții ENEMO au menționat că misiunea va oferi expertiza necesară pentru îmbunătățirea transparenței procesului electoral. Totodată, urmează să fie evaluată integritatea și compatibilitatea acestuia cu obligațiile internaționale ale Republicii Moldova, cu standardele pentru alegeri democratice, precum și cu cadrul legislativ intern.

Pentru monitorizarea scrutinului din 5 noiembrie, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor a acreditat 4 membri ai echipei de bază și 4 observatori pe termen lung, ca parte a Misiunii sale Internaționale de Observare a Alegerilor (MIOA). Pentru alegerile locale din 5 noiembrie, ENEMO a activat cea de-a 6-a misiune în Republica Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |