[ X ]
Premierul Dăncilă: „România va continua să sprijine RM pe calea integrării europene, prin susținerea mai multor proiecte comune”
27 Februarie

„Cu România alături, drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană este mai ușor de parcurs. Dincolo de dispute politice, Republica Moldova și România vor desfășura împreună proiecte frumoase”, a declarat Președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întrevederea cu Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, informează CURENTUL.

Andrian Candu a menționat că Parlamentul Republicii Moldova va oferi sprijin în continuare pentru implementarea proiectelor moldo-române aflate în curs de desfășurare.

„Este vorba de proiectul de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană și asigurarea securității energetice a țării noastre, proiectul SMURD, susținerea investițiilor românești, inclusiv în domeniul financiar”, se spune într-un comunicat de presă.

La rândul său, Viorica Dăncilă a menționat că România va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene, prin susținerea mai multor proiecte comune. „În anul Centenarului și în cel premergător preluării președinției Consiliului UE trebuie să avem mai multe proiecte comune. România a fost și va fi ambasadorul Republicii Moldova la nivel european”, a subliniat Prim-ministrul României.

De asemenea, Viorica Dăncilă a propus ca prima ședință comună de Guverne, planificată pentru primul semestru al anului curent să fie completată cu o ședință comună între Parlamentele Republicii Moldova și României.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților