[ X ]
Premierul a avut întrevedere cu reprezentantul UNICEF Moldova. Iată cu ce scop
26 Iulie

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Reprezentantul UNICEF pentru Republica Moldova, Nune Mangasaryan, care îşi încheie mandatul în ţara noastră, transmite CURENTUL.

Cu acest prilej, Premierul i-a mulţumit oficialului pentru contribuţia personală la elaborarea Strategiei de protecție a copilului, de reformare a Justiției, de sănătate publică, ultima fiind aprobată săptămâna trecută de Parlament şi urmând a fi implementată.

Pavel Filip a remarcat că despre rezultatele activităţii doamnei Nune Mangasaryan vorbesc şi datele statistice. Astfel, în perioada mandatului său numărul de copii din instituțiile rezidențiale s-a redus de 5 ori, urmare a reformei sectorului justiției, numărul de copii din detenție s-a redus de 3 ori, în timp ce numărul copiilor cu necesități speciale și dizabilități care își fac studiile în școlile generale a crescut de 4 ori.

La rândul său, Nune Mangasaryan a menţionat că aceste rezultate au devenit posibile datorită Programului de ţară semnat între UNICEF şi Guvernul Republicii Moldova. Oficialul a mulţumit Premierul Filip pentru implicare personală în sporirea protecţiei drepturilor copilului în ţara noastră. Reprezentantul UNICEF a informat că în septembrie a.c. urmează să fie aprobat un nou program de ţară pentru perioada 2018-2022, care va avea la bază două priorităţi: asigurarea sistemelor şi serviciilor sensibile şi echitabile pentru copii şi schimbările sociale în drepturile copiilor.

În context, Prim-ministrul a salutat elaborarea noului program de ţară UNICEF, care este aliniat cu Cadrul de Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă Republica Moldova-ONU, precum şi cu agenda de reforme naţionale. Pavel Filip a dat asigurări că Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura buna implementare a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă.

La final, Premierul Pavel Filip i-a urat succes doamnei Nune Mangasaryan în noua sa postură în cadrul Cartierului general al Naţiunilor Unite de la New York, de unde va patrona regiunea noastră geografică, exprimându-şi încrederea că ea va fi un Ambasador şi un prieten fidel al Republicii Moldova.

În prezent, în Republica Moldova sunt în derulare nouă proiecte, finanţate şi implementate de Reprezentanța UNICEF în perioada 2013-2017, cu o sumă totală a angajamentelor de 6,71 milioane de euro.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  2. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  3. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  4. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |