Potrivit unei dispoziții a Primarului Ilan Șor, în ajunul Zilei Independenței Republicii Moldova, Întreprinderea Municipală „Servicii Comunale Locative” a demarat lucrările privind aplicarea marcajelor rutiere pe toate străzile din municipiul Orhei, transmite CURENTUL.
Marcajul rutier este aplicat conform standardelor europene, iar vopseaua aplicată în acest an este de cea mai înaltă calitate și mult mai rezistentă.
Pentru finalizarea lucrărilor în termen, sunt implicați peste 10 muncitori cu tehnică specială.
Menționăm că, lucrările de aplicare a marcajului rutier au început de săptămâna curentă, fiind deja finalizate sectoarele Lupoaica, Nordic și zona Lacului Orhei, în total vor fi marcate peste 30 de străzi.
De asemenea, lucrările sunt extinse și pe străzile din centrul orașului, astfel de Ziua Independenței drumurile din municipiul Orhei vor fi marcate în totalitate.
Totodată, cele peste 100 de treceri de pietoni se vor „schimba la față”. Acestea vor fi marcate în culoarea alb cu roșu, pentru a spori atenția șoferilor care circulă în raza localității.
Amintim că, recent, în municipiul Orhei au fost date în exploatare 6 străzi, care au fost reconstruite și modernizate, iar potrivit planului de acțiuni al Primarului Ilan Șor, în anul 2017 vor fi reconstruite și modernizate alte zeci de străzi.
Cristina Pendea