[ X ]
Precizările ministrului Nosatîi: De ce Armata Națională nu a întreprins măsurile necesare pentru distrugerea rachetelor?
10 Octombrie

Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, a venit cu unele precizări, după ce – așa cum afirmă oficialul, știrea despre cele trei ținte care au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova a „bulversat” mediul online și mass-media din țară, informează CURENTUL.

„Din păcate, pe unele surse au apărut speculații și interpretări la acest subiect. Asta deși pe pagina oficială a Ministerului Apărării și pe rețelele sociale ale instituției a fost publicată o reacție explicită a situației înregistrate.

Cert este că survolarea spaţiului aerian al ţării de către rachete ruseşti reprezintă o încălcare a suveranităţii naţionale și prezintă pericol nu doar pentru infrastructura Republicii Moldova, aeronavele civile care zboară în spațiul aerian al țării, dar și pentru întreaga societate”, a declarat ministrul.

Potrivit spuselor sale, Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, supraveghează situația la frontieră și spațiul aerian național pentru a evita orice riscuri la adresa cetățenilor Republicii Moldova.

„Mai mulți internauți au întrebat: „De ce Armata Națională nu a întreprins măsurile necesare pentru securizarea spațiului aerian, respectiv distrugerea acestor ținte?

Sistemele noastre antiaeriene, inclusiv mijloacele de radiolocație din dotarea Armatei Naționale au detectat la ora 8:33 zborurile neautorizate deasupra teritoriului Republicii Moldova a rachetelor Federației Ruse și au urmărit vectorul de deplasare a acestora până la ieșirea din spațiul aerian al țării.

Din păcate, ani de zile nu s-a investit în echiparea și dotarea armatei în conformitate cu standardele internaționale. Ca rezultat, avem ce avem – echipament învechit, pe alocuri nefuncțional. Din acest motiv, în calitate de ministru al Apărării, împreună cu echipa pe care o conduc, am optat de la începutul mandatului pentru modernizarea Armatei Naționale, inclusiv a sistemului antiaerian”, a explicat oficialul.

Anatolie Nosatîi a precizat că riscuri sunt şi noi nu trebuie să le negăm. „Iată de ce noi dorim și încercăm să facem tot posibilul să dotăm Armata Națională cu tehnică și echipamente noi, funcționale, interoperabile, care să ofere garanție că securitatea națională este în afara oricărui pericol”, a conchis el.

Inapoi la arhiva noutaților