[ X ]
Precizările MAEIE: Ambasada Rusiei va avea 10 funcții diplomatice și 15 poziții administrative
26 Iulie

Astăzi Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova a fost convocat la MAEIE. În cadrul întrevederii partea rusă a fost informată despre decizia autorităților moldovenești privind echivalarea numărului personalului diplomatic, administrativ, tehnic și de serviciu al Federației Ruse care activează în țara noastră cu cel al Republicii Moldova în Federația Rusă, informează CURENTUL.

Conform acestei decizii, la etapa actuală reprezentarea fiecărui stat, în baza principiului de paritate, urmează să constituie 10 funcții diplomatice și 15 poziții administrative, tehnice și de serviciu.

Această decizie vine ca urmare a numeroaselor acțiuni neprietenoase față de Republica Moldova, care nu au legătură cu mandatul diplomatic, precum și tentativelor de destabilizare a situație interne din țara noastră.

Măsura în cauză de echivalare a numărului personalului diplomatic, administrativ, tehnic și de serviciu este adoptată în corespundere cu prevederile articolului 11 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961, care stipulează că ”în lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil și normal, având în vedere împrejurările și condițiile existente în acest stat și nevoile misiunii în cauză.

În conformitate cu nota diplomatică a MAEIE înmânată părții ruse în cadrul întrevederii, decizia sus-menționată a autorităților moldovenești trebuie să fie pusă în aplicare până la 15 august 2023.

Inapoi la arhiva noutaților