[ X ]
Precizările lui Ion Ceban privind proiectul Bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2022
24 Noiembrie

„12 consultări publice vom organiza pe marginea Proiectului Bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2022” – a anunțat primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează CURENTUL.

Politicianul a spus că proiectul Bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2022 a fost publicat pe site-ul Primăriei, iar în următoarele zile vor fi dezbateri cu fracțiunile și consilierii din cadrul Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

„Astăzi o primă ședință am avut cu cea mai mare fracțiune din CMC, Partidul Socialiștilor.

Urmează ca săptămâna viitoare să prezentăm proiectul bugetului în fiecare sector, în incinta preturilor și să avem comunicare cu locuitorii.

Tot de săptămâna viitoare vom organiza dezbateri cu specialiștii din domeniul economic, cultură, sport, tineret, educație, protecția drepturilor copilului, persoane cu nevoi speciale și transportul alternativ”, a menționat Ceban.

Primarul a remarcat că proiectele propuse pentru anul viitor, care sunt incluse în buget, sunt în toate domeniile și sectoarele Chișinăului.

„Ne propunem să avem mai multe proiecte în Chișinău și în suburbii, comparativ cu anul precedent și am pus accentul atât pe obiectivele de infrastructură, dar și pe cele de plan social”, a subliniat edilul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților