Primarul de Chișinău, Ion Ceban comunică detalii cu privire la situația COVID în municipiu. Edilul spune că în prezent se face faţă fluxului de pacienţi, informează CURENTUL.
„Avem experiență ținând cont de crizele anterioare, sperăm ca asemenea situaţii să nu se mai repete. A fost activat în calitate de staţionar COVID Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie cu 150 de paturi. Tot la acest spital suntem în curs de organizare a unei secţii de terapie intensivă cu 6 paturi. Rămâne activ staţionarul cu 350 de locuri la Centrul COVID de la Moldexpo, unde avem şi 30 de paturi de terapie intensivă şi 100 paturi pentru triajul pacienţilor suspecţi la coronavirus”, notează Ceban, pe Facebook.
La fel, edilul declară că, în urma şedinţei Comisiei extraordinare de sănătate publică Chişinău de vineri, 3 septembrie, membrii comisiei au stabilit că pentru Chişinău rămân în vigoare prevederile de cod roşu stabilite prin Hotărârile anterioare ale Comisiei naţionale şi municipale: „Comisia a atenţionat organizatorii de evenimente publice şi distractive despre responsabilitatea pe care o au atunci când organizează manifestări de amploare cu un număr mare de persoane. Fiecare organizator este informat de către primărie înaintea evenimentelor, cu fiecare se vorbește separat şi este atenţionat să țină cont de măsurile anticovid impuse de autorităţi”.
În acest sens, adaugă Ceban, s-au pronunțat şi juriştii. „Pe care i-am rugat să explice situaţia pentru a şti clar până unde poate interveni Comisia extraordinară de sănătate publică Chişinău şi care sunt competenţele acesteia. Rolul şi competența APL este doar de atenţionare asupra urmărilor şi consecinţelor care pot apărea în urma a astfel de întruniri, monitorizarea acestor evenimente şi respectarea regulilor anticovid, inclusiv aplicarea unor sancţiuni pentru nerespectarea acestora ţine de organele competente”, precizează edilul.
Totodată, el spune că, în baza deciziei CESP, se va procura teste la necesitate pentru testarea gratuită a profesorilor şi personalului auxiliar din școli. „Nu putem pune povara financiară pentru testare pe seama profesorilor pentru că riscăm să compromitem sistemul educaţional şi să rămânem fără profesori, bucătari, lăcătuși, măturători în şcoli şi grădiniţe. În Chişinău am depus eforturi foarte mari pentru a vaccina cadrele didactice și personalul auxiliar: astăzi avem deja peste 80% din învăţători vaccinaţi”, adaugă Ceban.
La fel, Primarul anunță că grupuri de medici vor merge în școli pentru a discuta cu acele 20% din angajați care nu s-au vaccinat: „Nu vom merge pe varianta de a sancționa și concedia oamenii din sistemul educaţional care nu s-au vaccinat sau nu au test. Asta nu ne permite nici Codul Muncii, nici moral nu o putem face”, a conchis edilul.
Mihaela Conovali