[ X ]
PPDA s-a întrunit în ședință. Iată ce au discutat
2 Decembrie

Consiliul Politic Naţional al Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr s-a întrunit ieri în  şedinţă ordinară, fiind puse în dezbatere mai multe aspecte ale activităţii formaţiunii, transmite CURENTUL cu referire la site-ul jurnal.md.

Atenţia membrilor CPN a fost axată, cu preponderenţă, pe analiza rezultatelor privind participarea partidului în campania prezidenţială în sprijinul candidatului comun şi evoluţia situaţiei politice în ţară în următoarele luni, disciplina de partid şi necesitatea convocării Congresului extraordinar al Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr.

„Preşedintele PPDA, Andrei Năstase, a apreciat înalt implicarea membrilor şi simpatizanţilor partidului în campania de promovare şi susţinere a candidatului forţelor antioligarhice, reiterând, că decizia în cauză, generată de dorinţa sinceră a cetăţenilor de a scoate ţara din captivitatea regimului antipopular şi criminal, a fost una necesară şi asumată. Alegerile au demonstrat un lucru foarte important: în ţară s-a creat o masă critică populară capabilă să opună rezistenţă regimului şi instituţiilor capturate de gruparea condusă de Plahotniuc. A fost un test pe care cetăţenii ţării, inclusiv diaspora, l-au trecut cu demnitate”, se spune în declaraţia PPDA.

Totodată, Consiliul Politic Naţional al PPDA a constatat că, deşi s-a confruntat cu o campanie fără precedent de denigrare şi dezinformare, de fraudare masivă şi marginalizare cinică a cetăţenilor din diaspora în aşi exercita dreptul constituţional la vot, mituire şi obstrucţionare a scrutinului, încrederea acordată candidatului comun susţinut de Platforma Demnitate şi Adevăr demonstrează coeziunea socială şi determinarea cetăţenilor de a apropia schimbarea.

În context, CPN al Platformei Demnitate şi Adevăr a accentuat importanţa consolidării structurilor teritoriale prin amplificarea activităţilor de creştere a rândurilor membrilor şi susţinătorilor formaţiunii pe întreg teritoriul al ţări, inclusiv în UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană, prin curăţarea de persoane întâmplătoare sau care urmăresc alt scop decât cel declarat în programul politic al formaţiunii, dar şi impunerea unui regim sever de respectare a disciplinei de partid.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților