Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA) cere Comisiei Electorale Centrale (CEC) să excludă din cursa pentru funcția de președinte al R. Moldova candidatul Partidului Democrat, pentru încălcarea flagrantă a legislației în vigoare, transmite CURENTUL.
Motivul acestei cereri a devenit distribuirea unor flyere care denigrează imaginea liderului PPDA, Andrei Năstase. Conform unui comunicat, pe o rețea de socializare, Andrei Năstase scria că aceste flyere s-au pregătit la tipografie, iar a doua zi ele au fost distribuite.
Astfel, PPDA cere Procuraturii să verifice tirajul, costul, autorii acestor flyere. Totodată, PPDA face apel către Ambasada SUA, Delegația Uniunii Europene, celelalte misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova, către partenerii de dezvoltare să stopeze gruparea respectivă, care declară mereu că este susținută de comunitatea internațională.
Cristina Pendea