[ X ]
Poziția PSDE față de reforma justiției: „Cu această bătaie de joc față de valorile democratice vom sta la porțile Europei”
1 Martie

„Din mult trâmbițata reformă a justiției promisă de PAS s-a ales praful. Oricât de mult ar încerca guvernarea să convingă societatea că actualele mecanisme utilizate în restartarea întregului sistem judiciar sunt eficiente, rezultatele, sau mai degrabă lipsa lor, sunt la suprafață”, declară PSDE. 

Potrivit undei declarații ale formațiunii, „șecul este evident, iar cel mai grav este că toți cei din vârful puterii nici nu consideră de cuviință să ofere explicații pentru tot acest haos. Nu mai au ce ne zice nici nouă, cetățenilor, nici partenerilor internaționali, care au investit sume imense în această așa-numită reformă, banii contribuabililor europeni au fost tocați, iar justiția a ajuns la cheremul unor oameni care nu au nici experiența și nici capacitatea să ducă lucrurile până la capăt”.

„Reforma justiției de care tot vorbim de atâta amar de vreme s-a transformat într-un circ vicios. Consiliul Superior al Procurorilor a ajuns o instituție inertă și ineficientă, trecută prin tot felul de filtre, care însă a picat testul integrității.

Concursul pentru alegerea procurorului general s-a dovedit a fi o farsă, un eșec pe care cineva trebuie să și-l asume. Iar singura vinovată de această debandadă din justiție este guvernarea PAS, care a venit la putere pe calul alb al promisiunilor de reformare a justiției, dar ajuns să călărească o mârțoagă beteagă a concursurilor trucate.

Dacă lucrurile nu se schimbă, dacă Parlamentul se va tot juca de-a modificarea legilor peste noapte, dacă Guvernul, de rând cu premierul Dorin Recean, nu vor înceta să facă presiuni gratuite asupra judecătorilor, totul se va duce iremediabil de râpă.

Lupta de interese și putere dintre cei care astăzi controlează sistemul judiciar este dezgustătoare. Nimic nu e sigur, nimic nu e clar, iar oamenii au fost aduși în situația de a nu mai avea încredere nici în puterea executivă, nici în cea legislativă, nici în cea judecătorească.

Partidul Social Democrat European solicită partenerilor externi să ceară explicații pentru această situație catastrofală în care ne-am pomenit. Este cert că PAS ignoră cu desăvârșire și vocea societății civile, acea parte a societății civile care încă mai are capacitatea să ofere soluții, și vocea partidelor proeuropene de opoziție, și vocea cetățenilor.

De aceea, în acest moment critic, este nevoie de o atitudine fermă și dură față de aceste derapaje evidente. Reformarea justiției este una dintre condițiile de bază pentru aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană. Însă în acest ritm și cu această bătaie de joc față de valorile democratice vom ajunge doar să pupăm lacătul de la porțile Europei”, menționează PSDE în declarația publică.

Inapoi la arhiva noutaților