[ X ]
POZE DIN ARHIVĂ! A fost profesoară, secretară, deputat, iar acum e lider de partid. Istoria de viață a unei doamne din politica autohtonă!
17 Martie

Pentru că este fiică de profesori, a decis la început să le urmeze calea. Și-a început cariera la Institutul Pedagogic din Tiraspol unde a predat limba română și franceză, apoi a lucrat secretară, o perioadă de timp, la Universitatea Agrară de Stat din Republica Moldova. Peste câțiva ani i s-a acordat postul de lector la Academia de Studii Economice a Moldovei. Este vorba despre Ana Guțu, președintele Partidului Dreapta din Republica Moldova. Despre aceasta ne-a povestit în cadrul proiectului CURENTUL – „Carieră de succes”.

„Sunt fiică de profesori, sunt profesor de profesie. Am absolvit în 1979 cu medalie de aur școala românească nr.2 din Cahul, apoi în 1984 cu diplomă de mențiune Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la USM, specialitatea Limba și Literatura Franceză. Mi-am început cariera la Institutul Pedagogic din Tiraspol în 1984, după care, peste un an, mi s-a spus că nu mai sunt ore disponibile pentru mine. Mi-am găsit de lucru la școala medie numărul 2 din Tiraspol, unde am predat română și franceza elevilor din clasele V-X. Tot fiind lector începător am acces la studii doctorale (nimeni nu dorea să plece la doctorat, de aceia, am avut eu acest noroc). După ce soțul și-a încheiat serviciul militar la Tiraspol, ne-am întors la Chișinău. Nu era ușor să găsești un job onorabil fără pile în structurile comuniste. De aia, am lucrat un timp la grădinița de copii, apoi am găsit un loc vacant de secretară la Universitatea Agrară. Era anul 1989, anul Renașterii Naționale. Făceam doctoratul, paralel aveam și ore. Dar la concursul pentru ocuparea postului vacant de lector universitar am fost învinuită de la tribuna senatului de naționalism. Postul a fost atribuit unei alte persoane de naționalitate rusă. Am rămas lector interimar, cu un an mai târziu mi s-a acordat postul de lector, dar am schimbat locul de muncă și am venit la ASEM, unde am lucrat trei ani”, își aduce aminte Ana Guțu.

În 1995 a decedat tatăl său, iar la mormântul lui a jurat că nu va mai lucra în instituție publică niciodată.

„Motivul – ajutorul material de 100 lei oferit de sindicatele de la școala pedagogică din Cahul, unde tatăl muncise timp de 30 de ani, pe când sicriul costa la acea perioadă 240 lei, l-am tratat drept o adevărată bătaie de joc față de tatăl meu – un pedagog de excepție, talentat, chiar dacă era incomod prin luările sale de atitudine”, spune ea.

De asemenea, tot în  anul 1995 a trecut la ULIM, universitate privată.
„În scurt timp am devenit decanul Facultății Limbi Străine la ULIM, am purces la reforme și îmbunătățiri structurale, am implementat experiența internațională la nivel de management și conținuturi curriculare. M-am implicat din 1997 în activitățile legate de francofonia universitară. În 2003 am ocupat funcția de prorector pentru studii, iar din 2005 – dețin funcția de prim – vicerector. În 2008 am fost invitată să particip la viața politică. După trei luni de reflecții și insistențe din partea lui Mihai Ghimpu am aderat la PL. Pentru perioada mandatului de parlamentar din 2009-2014 m-am auto-suspendat din funcția de prim-vicerector și am cumulat activitatea didactică și științifică, permisă de constituție”, a precizat politiciana.

Pentru Ana Guțu cheia succesului reprezintă exigența față de sine, dar și față de ceilalți.

„Nu știu dacă eu tratez cariera mea drept una de succes, sunt autocratică vizavi de propria-mi activitate, mereu îmi doresc ameliorarea rezultatelor, sunt exigentă și față de alții, muncesc mult, fiindcă asta am învățat de la părinți și bunici. Privilegiez soluțiile raționale, calculez etapele proceselor de care sunt responsabilă, nu las pe mâine ceea ce pot face azi, nu îmi place să lucrez nopțile, munca trebuie dozată și rentabilizată, efortul și timpul sunt cele două resurse prețioase pe care trebuie să le gestionezi bine”, afirmă liderul de partid.

În anul 2017, Ana Guțu își propune să realizeze mai multe acțiuni: „Publicarea unei monografii (rezultatul a 14 ani de cercetare) pe tema sistematicității terminologiei științifice franceze și a unei cărți cu discursuri de-ale mele, rostite la APCE pe parcursul a 5 ani de zile, în parlamentul RM, dar și discursuri academice rostite la diverse manifestări universitare naționale și internaționale. Ramificarea structurilor de susținători ai partidului unionist Dreapta în localitățile Republicii Moldova. Fortificarea polului unionist din Republica Moldova în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018”.

ana gutu3

anagutu1

ana gutu2

ana gutu

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților