[ X ]
„Poveste de Crăciun” în ceramică. Artiștii Andrei și Victoria Sclifos au vernisat propria expoziție
23 Decembrie

Astazi, 23 decembrie, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău a fost vernisată expoziția „Poveste de Crăciun. Creații ale ceramiștilor Andrei și Victoria Sclifos”, informează CURENTUL.

Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului au fost prezentate lucrări de ceramică, ce ilustrează figuri umane dintr-o mahala a satului românesc în timpul iernii și o secvență din obiceiul „Colindatul lângă prispa casei”.

Lucrările artiștilor au fost inspirate de aspectul satelor românești, ce păstrează spiritul secolului al XIX-lea, și de personajele din poveștile lui Ion Creangă.
„Sculpturile și compozițiile decorativ-artistice de diferite dimensiuni impresionează prin diversitatea formelor și a decorului, dar mai ales prin emoțiile ce ne transmit personajele”, susțin reprezentanții muzeului.

Familia de ceramiști Sclifos utilizează în creațiile lor lutul roşu, obținut prin ardere nereducătoare. De asemenea, artiștii folosesc tehnica de decorare prin angobare, pictura cu pensula, acoperirea cu diverse materiale precum glazura sau emailul. Pentru lucrări au fost utilizate totodată șamota, modelarea manuală și la roata olarului, incizia sau sgraffito. Ce ține de cromatică, ceramiștii preferă simplitatea și căldura culorilor, ce scoate în evidență nuanța naturală a lutului roșu.

Artistul ceramist Andrei Sclifos activează ca membru al Uniunii Meșterilor Populari din Moldova din anul 1993, iar soția lui, Victoria Sclifos este lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Lucrările lor au fost apreciate atât în țară, cât și în Franța, Italia, Turcia, Germania, Rusia, Belgia, China și România.

Menționăm că expoziția „Poveste de Crăciun. Creații ale ceramiștilor Andrei și Victoria Sclifos” a fost organizată în colaborare cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și poate fi vizitată de către publicul larg până la data de 14 februarie 2021. Intrarea este cu plată: pentru maturi 10 lei, studenți și pensionari 5 lei, iar pentru elevi 2 lei.

Doina Buruiană

FB_IMG_1608738545798 FB_IMG_1608738541002 FB_IMG_1608738539148 FB_IMG_1608738536928 FB_IMG_1608738534738 FB_IMG_1608738522123

Inapoi la arhiva noutaților