Fabricau acte false în incinta unui centru comercial din centrul Chişinăului, situat chiar lângă Inspectoratul General al Poliţiei. Aşa îşi câştigau existenţa trei moldoveni, care au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră şi procurorii din raionul Ungheni. Suspecţii ar fi pus la cale o schemă infracţională bine organizată, prin intermediul căreia ar fi ajutat mai mulţi oameni să ajungă ilegal la muncă în Uniunea Europeană, informează CURENTUL, cu referire la www.prime.md.
Operaţiunea de reţinere a infractorilor a avut loc săptămâna trecută. Au fost încătuşaţi doi bărbaţi originari din Chişinău şi unul din regiunea transnistreană. Suspecţii au vârste cuprinse între 27 şi 34 de ani.
Gruparea infracţională şi-a creat un adevărat laborator de confecţionare a actelor false într-un birou pe care îl închiriau în acest centru comercial din Capitală. Culmea e că sediul este amplasat exact lângă Inspectoratul General de Poliţie.
Poliţiştii de frontieră, împreună cu procurorii din raionul Ungheni, au monitorizat timp de cinci luni activitatea grupării. Oamenii legii susţin că suspecţii activau sub paravanul unei companii de angajare a moldovenilor în câmpul muncii peste hotare. Persoanele implicate în schema infracţională fabricau şi vindeau ilicit acte româneşti, dar şi alte documente false.
„Ca temei a servit reţinerea persoanelor la punctele de trecere a frontierei spre direcţia Uniunii Europene. Persoanele au declarat că urmau să ajungă în spaţiul UE, în acest scop, adresându-se la persoanele vizate deja în cadrul cauzei penale”, a spus şeful adjunct al Direcţiei Urmărire Penală, Mihai Cornei.
Potrivit specialiştilor din cadrul laboratorului de expertiză a documentelor al Poliţiei de Frontieră, actele false imprimate cu ajutorul tehnicii performante aproape că nu se deosebeau de cele autentice.
„Pentru a confecţiona un document similar celui autentic, este nevoie de materie primă calitativă, tehnică costisitoare. Presupun că este o afacere profitabilă şi oamenii au investit sume”, a afirmat şeful interimar direcţia expertiza documentelor, Alexandru Brezițchi.
În total au fost efectuate patru percheziţii şi au fost descoperite probe care ar demonstra vinovăţia persoanelor reţinute. Cei trei bărbaţi care ar fi pus la cale schema de falsificare a documentelor riscă până la 7 ani de puşcărie. Potrivit şefului adjunct al Poliţiei de Frontieră, cele mai multe acte false depistate anul trecut la vamă sunt cărţi de identitate româneşti.
„Este o explicaţie în acest sens, pentru călătorii noştri, cetăţenia românească permite acest lucru. Şi munca peste hotare, şi aflarea într-o ţară anumită, într-un termen nelimitat”, a spus şeful adjunct al Poliţiei de Frontieră, Veaceslav Garştea.
Anul trecut, poliţiştii de frontieră au deschis 247 cauze penale pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor false. Aproximativ 80 la sută dintre dosare au fost expediate în instanța de judecată, iar în jur de 70 de cauze sunt încă în proces de urmărire penală.