Potențialul țării ca destinație atractivă pentru oamenii de afaceri olandezi, dar și oportunitățile investiționale au fost prezentate în cadrul Forumului de afaceri moldo-olandez, care își desfășoară lucrările în perioada 4-5 octombrie, la Chișinău. La eveniment participă reprezentanți ai peste 20 de companii olandeze, experți, oameni de afaceri, diplomați și reprezentanți ai autorităților publice centrale.
Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre acțiunile întreprinse de Guvern pentru a spori încrederea investitorilor străini în piața țării noastre, fiind menționat procesul de reformare a justiției și digitalizarea economică.
„Guvernul are o agendă clară de debirocratizare a economiei și reformare a sistemului justiției, care creează un mediu sigur și confortabil pentru dezvoltarea afacerilor. Invit partenerii olandezi să investească în industrializarea agriculturii, în sectorul energiei regenerabile și în proiecte de infrastructură – domenii prioritare de pe agenda de dezvoltare a țării noastre”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
De asemenea, șeful Executivului a vorbit despre deschiderea a noi oportunități investiționale odată cu avansarea procesului de integrare europeană și semnarea Acordului de Liber Schimb cu EFTA, care prevede eliminarea taxelor vamale la importurile de produse industriale și acordarea concesiilor pentru accesul pe piață al produselor agricole.
În marja Forumului, participanții au examinat oportunitățile investiționale ale țării noastre, iar companiile olandeze, prezente pe piața noastră, s-au referit la experiența afacerilor lansate în Republica Moldova și modalitățile de consolidare a agendei comercial-economice moldo-olandeze.