[ X ]
Posibilul viitor ministru al Apărării face unele precizări
27 Decembrie

Vicepreședintele Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, a făcut unele precizări, după semnarea decretului de către Președintele RM, Igor Dodon, privind demiterea ministrului Apărării, dar și referitor la reacția lui Anatol Șalaru pe acest subiect, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Valeriu Munteanu a declarat că nu a fost niciodată vorba despre relația Ghimpu-Șalaru, ci despre relația PL-Șalaru.

„Dumnealui a fost demis cu 99,9% de voturi la Consiliul Republican al PL, dacă are atâția „adepți” în partid, unde sunt aceștia? Regretăm că dl Șalaru nu înțelege și este disperat să atragă atenția presei asupra lui.

Nu se poate vorbi în niciun caz de vreo relație PL-Dodon și de asta vă veți convinge. PL nu a participat la ceremonia de învestire a președintelui, Dodon nu este președintele nostru. PL a impus la Curtea Constituțională limba română, constituționalizând Declarația de Independență, PL a cerut Curții Constituționale examinarea neutralității sau mai degrabă lipsa acesteia, PL este unionist, PL va fi într-o permanentă opoziție identitară față de cel mai anti român președinte pe care l-a avut vreodată Republica Moldova”, a precizat el.

Valeriu Munteanu a menționat că, PL consideră că RM este în plin război geopolitic și identitar, declanșat de Igor Dodon, și cheamă toate forțele politice, societatea civilă să se implice în această bătălie.

„Igor Dodon și șefii lui de la Moscova vor pierde această luptă și prin ceea ce fac, vor readuce în prim-plan proiectul unionist în 2018 pe care PL și l-a asumat necondiționat. Conform normelor constituționale ale Republicii Moldova (a se vedea Hotărârea CC nr. 9 din 1996 pe cazul demiterii lui Pavel Creangă, fostul ministru al Apărării, dar și alte hotărâri relevante ale CC), președintele RM este obligat să demită orice ministru odată cu pierderea încrederii politice, dacă există un demers al prim-ministrului în acest sens și mai este obligat să numească un alt ministru propus, de asemenea, de prim-ministru, fără a face aprecieri politice sau de alt gen”, a punctat liberalul.

Valeriu Munteanu i-a amintit lui Igor Dodon că, „a depus jurământul pe Constituția, retipărită, având în preambul Declarația de Independență, unde se vorbește despre limba română, iar conform Hotărârii CC din 5 decembrie 2013, textul Declarației de Independență, care este imuabil, prevalează asupra textului Constituției, care poate fi schimbat, în funcție de voința legiuitorul”, a conchis Munteanu.

Amintim că, recent, liderul PL a anunțat că pentru funcția de ministru al Apărării va fi propus Valeriu Munteanu, actualul ministru al Mediului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților