[ X ]
Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti a înregistrat o creștere de 400% a numărului de cereri pentru exportul mărfurilor
6 Iunie

Acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea activităților portuare și protejarea intereselor producătorilor naționali au fost discutate astăzi, în cadrul vizitei prim-ministrei Natalia Gavrilița la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG). În ultima perioadă, s-a înregistrat o intensificare a activității în cadrul portului – volumul de export al mărfurilor a crescut de 3 ori, iar numărul de cereri s-a majorat cu circa 400%, informează CURENTUL.

Acest fapt confirmă rolul important al PILG ca platformă comercială pentru exportatorii și importatorii din țara noastră. În acest sens, prim-ministra a subliniat necesitatea identificării unor măsuri concrete, care ar contribui la sporirea capacității portului, cu accent pe extinderea PILG și sprijinirea dezvoltării acestui nod logistic regional.

“Odată cu creșterea solicitărilor, trebuie să vedem cum să investim pentru ca portul să acopere necesitățile care sunt la moment, dar și cum să creștem veniturile la stat. În același timp, trebuie să ne pregătim de toamnă și să luăm acum toate deciziile necesare pentru a oferi producătorilor agricoli posibilitatea de a-și exporta produsele pe piețele regionale și internaționale, în condiții avantajoase și cât mai operativ”, a spus Natalia Gavrilița.

De asemenea, prim-ministra s-a referit la importanța soluționării aspectelor juridice ce țin de gestionarea transparentă și eficientă a portului, precum și la necesitatea dezvoltării traseului „Cahul-Giurgiuleşti”.

20220605-_M4_3397port_giurgiulesti port_giurgiulesti.2JPG pod_giurgiulesti

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  1. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  2. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  3. Rezidenții Zonelor Economice Libere vor beneficia în continuare de facilități la plata taxelor vamale
    Business |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |