[ X ]
Popescu: Vom organiza cea de-a V-a sesiune a Comisiei mixte moldo-ungare de cooperare economică și Forumul moldo-ungar al oamenilor de afaceri
4 Februarie

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, a efectuat o vizită în Ungaria, la invitația ministrului afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó. Discuțiile oficialilor s-au axat pe subiecte ce țin de stadiul actual și perspectivele de cooperare bilaterală moldo-ungară în spiritul parteneriatului strategic și reieșind din intenția de a dinamiza schimburile comerciale și a impulsiona activitățile investiționale.

„Am pledat pentru menținerea dinamicii pozitive a dialogului moldo-maghiar prin fortificarea cooperării în domeniile economic, transport, agricultură, în special pe schimbul de bune practici în segmentul zootehnic și dezvoltarea infrastructurii de irigare a terenurilor agricole. Vom organiza cea de-a V-a sesiune a Comisiei mixte moldo-ungare de cooperare economică și Forumul moldo-ungar al oamenilor de afaceri.” – a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Diplomații au subliniat că Ungaria a fost prima țară cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral recunoașterea certificatelor de vaccinare, iar la etapa actuală se lucrează pentru încheierea unui acord privind reducerea costurilor la roaming.

„Am invitat cu această ocazie cetățenii maghiari să viziteze Moldova și să descopere locurile noastre pitorești folosind oportunitatea reluării cursei regulate Chișinău – Budapesta, un angajament pe care l-am realizat urmare a înțelegerilor din vizita de la Chișinău a ministrului maghiar.” – a punctat ministrul Popescu.

Șeful diplomației Republicii Moldova a exprimat recunoștința pentru susținerea Ungariei pentru agenda europeană ambițioasă a Republicii Moldova și a transmis aprecierea guvernului de la Chișinău pentru asistența Ungariei acordată țării noastre pe parcursul ultimilor ani în lupta cu consecințele pandemiei de COVID-19.

Părțile au semnat la Budapesta „Programul de cooperare dintre Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, pentru anii 2022-2023”, document ce are la bază aspirațiile țărilor noastre în vederea consolidării și aprofundării cooperării bilaterale.

Inapoi la arhiva noutaților