[ X ]
[ X ]
„Popa și Asociații”: Demersurile adresate de noi la CEDO, în 2016 și 2017, au jucat un rol determinant în reducerea pedepsei lui Vlad Filat
3 Decembrie

Echipa „Popa și Asociații” salută hotărârea judecătorească prin care a fost admisă cererea de eliberare condiționată a lui Vlad Filat, ex-Premier al Republicii Moldova, informează CURENTUL.

Biroul de avocați, în declarația publicată pe rețelele de socializare, mai menționează: „Pentru luarea acestei hotărâri, demersurile adresate Curții Europene a Drepturilor Omului de echipa noastră de avocați, în anii 2016 și 2017, au jucat un rol determinant, ca urmare a reducerii pedepsei cu 685 de zile.

În pofida divergențelor care au existat în ultima perioadă, ne exprimăm bucuria că fostul nostru client este liber la acest moment, mai ales în condițiile în care, în opinia noastră, așa cum am susținut tot timpul, condamnarea dânsului s-a dispus în mod nelegal, cu încălcarea flagrantă a mai multor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților