În această noapte, pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pentru a lichida un incendiu care a izbucnit într-un bloc de locuit pe bulevardul Moscovei 5, transmite CURENTUL.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:01. Potrivit datelor înregistrate, au fost observate flăcări la balcon a unui apartament de la etajul 4.
Pentru lichidarea arderii au intervenit 2 echipe de pompierii, care ajunși au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale păstrate la balcon. Arderea a fost localizată către ora 01:18, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 02:09. În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit, iar focul a distrus diverse bunuri materiale cu suprafața de 3m2.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Cristina Parfeni