[ X ]
Pompierii ar putea implementa pentru instruiri o programă de simulare a riscurilor la calculator
4 Decembrie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI ar putea implementa pe viitor o programă de instruire a salvatorilor la simulare a riscurilor, transmite CURENTUL.

Softul a fost prezentat astăzi de o companie olandeză în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții direcțiilor și secțiilor Serviciului Situații Excepționale.

În baza acestei programe salvatorii și pompierii care sunt pregătiți în cadrul Centrului Republican de Instruire și-ar putea testa abilitățile la depășirea situațiilor de criză. Softul computerizat prezintă mai mute situații excepționale simulate, care trebuie depășite de cursanți. Mai mult în cadrul acestui program este prevăzută testarea abilităților și factorilor de decizie atunci când trebuie să ia o hotărâre cu referire la efectivul și tehnica, care urmează să intervină într-un incendiu sau accident de proporții.

Scopul implementării unui astfel de program este de a instrui mai eficient corpul de trupă și comandă, iar într-o situație de risc, deciziile luate să fie unele corecte și eficiente sută la sută.

Softuri similare pentru instruirea pompierilor și salvatorilor sunt aplicate în Germania, Austria, Olanda Spania, dar și România.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților