Politologul Denis Cenușa spune că procesul de ajustare a legii Procutaturii (sugerate de Comisia de la Veneția) poate fi tărăgănat până la nesfârșit, iar timp ce legea este modificată, guvernarea poate continua cu procedura de evaluare a lui Stoianoglo, transmite CURENTUL.
El spune că Președinția continuă să justifice acțiunile Parlamentului în vederea adoptării legii procuraturii generale, chiar dacă Comisia de la Veneția a emis o opinie critică, care printre altele vorbește despre riscul politizării proceselor în jurul activității procuraturii.
„Președintele Sandu spune că cică legea trebuia votată repede ca să fie prevenite lucruri “critice” cu efecte de cascadă. Cred că Maia Sandu încurca adoptarea cu abateri cu legea și suspendarea lui Stoianoglo, care s-a realizat datorită unei sincronizării a acțiunilor, inclusiv numirea ombudsmanului (ex-avocata Maiei Sandu). Nu exista niciun motiv pentru a urgenta procesul de adoptare a legii, iar adoptarea acesteia cu devieri și fără a fi avizată de Comisia de la Veneția nu a făcut altceva decât să discrediteze guvernarea.
Tot președintele țării recunoaște că legea este problematică, deoarece altfel nu ar spune că aceasta ar trebui corectată acum. Din aceasta se poate deduce că de la bun început s-a adoptat în mod deliberat o lege defectuoasă pentru a introduce mecanismul de evaluare a procurorului (în loc loc ca legea să fie adoptată în regim normal și conform legii naționale și standardelor internaționale).
Din evaluarea făcută de experții europeni este limpede că asupra procedurii de evaluare a procurorului planează suspiciuni serioase cu privire la politizarea procesului.
Trebuie de remarcat faptul că Comisia de la Veneția cere explicații de la oficialii moldoveni, iar aceștia, aparent, din modul cum se exprimă Maia Sandu, ar întâmpina dificultăți să se facă crezuți la Strasbourg”, spune politologul.
Cristina Parfeni