Politologul Dionis Cenușă este de părere că, cel mai probabil, acțiunile Comisiei de numire a Procurorului General au fost concertate între câteva persoane. Într-o postare pe o rețea de socializare, Dionis Cenușă se întreabă dacă concursul este unul public pentru scopuri private, transmite CURENTUL.
„Cum se face posibil ca punctajul oferit de fiecare membru al Comisiei de selecție nu este făcut public în mod obligatoriu. Este acest concurs unul public pentru o funcție publică sau un concurs (semi)deschis/închis pentru scopuri private? Persoana suspectată că a coborât premeditat punctajul pentru unul dintre cei doi candidați ai societății civile a avut acces la punctajul altor membri ai Comisiei? Fără accesul la celelalte seturi de punctaj, „sabotorul” nu ar fi știut cât de mult trebuie să coboare punctajul și în detrimentul cui. Posibil, acțiunile au fost concertate între câteva persoane”, scrie Dionis Cenușă.
Potrivit politologului, decizia ministrului Justiției, Olesea Stamate, ar fi una corectă și sigură, dar fără a fi propuse soluții pentru a preveni distorsionarea selecției următoare, care ar exclude o a treia sau chiar a patra repetare a concursului.
„Integritatea celor care fac parte din concurs trebuie evaluată înainte ca acestea să fie incluși în Comisie. Totodată, trebuie să evităm orice subiectivism. Din păcate, un judecător din Comisie va simpatiza alt judecător, tot așa cum un reprezentant al societății civile o va face în raport cu colegii lor care tot candidează. Este un factor major de influențare a rezultatului final, care trebuie diminuat prin criterii adiționale, daca se vrea un concurs cât mai aproape de o variantă corectă. Iar distorsionarea concursului trebuie penalizata”, scrie Dionis Cenușă.
Dionis Cenușă mai punctează că atâta timp cât Ministerul și Guvernul se gândește cum să facă concursul cât mai credibil și să evite o a treia selecție, ar fi util ca guvernarea să găsească o formula convingătoare ca să comunice partenerilor europeni despre acest nou eșec (după situația cu Președintele Curții Constituționale).
„Repetarea greșelilor este o rețetă sigura pentru a răspândi incertitudine în rândul cetățenilor și a partenerilor externi”, a mai scris Cenușă.
Cristina Parfeni