Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au iniţiat verificări a rutelor interurbane la Gara Auto Nord din Capitală, în contextul operaţiunii speciale „Autobuz”, inițiată la data de 12 august curent și se va desfășura până la 6 septembrie, transmite CURENTUL.
Scopul acţiunilor întreprinse de către poliţişti este de a responsabiliza şoferii şi adminisratorii rutelor destinate pentru călători, privind respectarea regulilor de exploatare tehnică a unităţilor de transport.
Astfel, au fost supuse verificării 42 de microbuze. Forțele de ordine au depistat mai multe contravenții, admise de către șoferi cum ar fi: numerele de înmatriculare care nu corespund standartelor (indescifrabile), vehicule reutilate neautorizat, defecțiuni tehnice în dispozitivele de iluminare a farurilor și a semnalizatoarelor de viraj-avarie, defecțiuni tehnice în sistemul de frânare, nici un vehicol ce are instalat utilaj de gaz nu avea amplasat la bord semnul distinctiv „GAZ”, parbrize fisurate și cauciucuri uzate.
Astfel, au fost întocmite 31 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 300 lei la 600 lei, la 5 unități de transport le-a fost interzisă exploatarea până la înlăturarea defecțiunilor depistate de polițiști, 11 unități de transport a fost interzisă exploatarea prin ridicarea plăcilor de înmatriculare iar doi mecanici responsabili de unitățile de transport s-au ales cu amenzi mărime de 1500 lei fiecare, pentru faptul admiterii în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice.
Cristina Parfeni