[ X ]
[ X ]
[ X ]
Polițiștii de la „Fulger” au o sală de forță renovată și dotată utilaj sportiv nou
24 Iunie

Parteneriatul de colaborare a Ministerului Afacerilor Interne și IGP cu Ambasada Republicii Turcia și Agenția de Cooperare și Coordonare TIKA a adus în ultimii ani rezultate importante pentru poliția națională, atât prin instruirile oferite angajaților, cât și prin suportul material în diferite proiecte de modernizare și dezvoltare, transmite CURENTUL.

În acest sens, a avut loc evenimentul de deschidere a sălii de sport, renovate și dotate cu utilaj sportiv modern, pentru polițiștii din cadrul BPDS „Fulger”.

Astfel, în cadrul inaugurării, ministrul Afacerilor Interne a mulțumit pentru sprijinul oferit de către partenerii turci, menționând despre investițiile făcute de Agenția TIKA în numeroasele proiecte, care au dezvoltat capacitatea serviciilor oferite de poliției.

„Tot ceea ce facem acum, are menirea de a aduce beneficii oamenilor din țara noastră, cu cât mai pregătiți sunt angajații noștri, cu atât mai multă încredere vor avea din partea societății. Mulțumesc Ambasadei Turciei, Agenției TIKA și colegilor turci, pentru suport și sunt convins că toate proiectele comune, inițiate vor avea o finalitate”, a menționat ministrul Alexandru Jizdan.

La rândul său, Ambasadorul Hulusi Kiliç, a menționat despre relațiile bune a Republicii Turcia cu Republica Moldova în cei 25 de ani de cooperare, dar și despre deschiderea Ambasadei pentru implicarea în diferite inițiative și proiecte.

„Apreciez foarte mult activitatea polițiștilor și mă bucur că astăzi vedem un rezultat al proiectului de modernizare a sălii de sport a Brigăzii Fulger. Noi vom continua să acordăm ajutor pentru Republica Moldova în toate domeniile”, a spus Ambasadorul Turciei.

Totodată, în cadrul evenimentului au fost menționați cei mai buni angajați ai Brigăzii, iar oficialii împreună cu cei invitați au vizitat sala renovată unde polițiștii au testat noul utilaj sportive.

Menționăm că lucrările de renovare și dotare a sălii de sport au durat jumătate de an, iar investițiile au costat 777 mii lei.

55666

900

8

5

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților