Poliția de Frontieră susține Campania de informare și sensibilizare a opiniei publice față de fenomenul corupției, organizată de către angajații Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, transmite CURENTUL.
Astfel, pe parcursul săptămânii curente, în mai multe puncte de trecere a frontierei, călătorii vor primi pliante tematice și vor fi informați despre riscurile la care se expun în urma săvârșirii unor fapte de corupție. La fel, reprezentanții SPIA vor îndemna participanții la traficul transfrontalier, dar și polițiștii de frontieră, să sesizeze orice acțiune de corupere la linia telefonică specializată anticorupție 1520.
Acțiunile lansate în cadrul Campaniei au ca scop diminuarea actelor de corupție și celor conexe întru responsabilizarea cetățenilor cu privire la cultivarea integrității și aplicarea principiului toleranță zero față de corupție, precum și pentru asigurarea integrității profesionale în rândurile angajaților MAI și autorităților administrative.
NOTĂ: Ziua Internațională Anticorupție, celebrată anual la data de 9 decembrie, a fost inițiată prin „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției” și stabilită ca „Ziua Internațională Anticorupție” începând cu anul 2006, prin rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU.
Cristina Parfeni