Doi cetățeni ucraineni, bănuiți de săvârșirea accesului neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii, precum și fraudă informatică, au fost reținuți de polițiști, transmite CURENTUL.
În cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că, pe parcursul anului 2016 până în prezent, persoane neidentificate de organul urmărire penală, aflându-se în raza mun. Chişinău şi alte locuri, utilizând fraudulos numerele companiilor de telecomunicații din Republica Moldova Moldtelecom SA, Moldcell SA şi Orange Moldova SA, precum și mijloace tehnice speciale utilizate pentru generarea traficului voce în rețeaua de telefonie mobilă sub formă de servere, antene şi echipamente GSM, alte mijloace electronice, rețele şi servicii de telecomunicaţii ale altor operatori şi rețeaua internet, cu bună-știință, au accesat neautorizat reţelele şi serviciile de telecomunicații ale companiei menționate, au restricţionat accesul la datele informaționale internaționale şi efectuat terminații neautorizate a traficului voce local şi internațional, generând minute internaționale și cauzând astfel companiilor de telecomunicații menționate prejudicii materiale de peste 260 000 de lei.
Astfel, în scopul reținerii acestora, organele de poliție au fost nevoite să spargă ușa, dat fiind faptul că în timpul percheziției ultimii încercau să distrugă probele, aruncând peste fereastră: 2 echipamente VoIP utilizate pentru generarea traficului voce în rețeaua de telefonie mobilă sub formă de servere, antene şi echipamente GSM, 2 routere WiFi, un calculator portabil Raspberry Pi, 13 cartele de reîncărcare Moldcell cu nominalul 100 de lei, 17 cartele de reîncărcare Moldcell cu nominalul 50 lei, utilizate, precum și 50 cartele de reîncărcare Moldcell cu nominalul 50 de lei, neutilizate.
Totodată, în cadrul efectuării percheziției menționate au fost ridicate 3 telefoane mobile, 2 laptopuri și 3 cartele SIM utilizate de către persoanele bănuite pentru comunicare cu alte persoane necunoscute.
Cetățenii ucraineni au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul Direcției de poliție a mun. Chișinău, iar automobilul cu care ultimii au traversat frontiera Republicii Moldova a fost ridicat.
De menționat că pe parcursul anului 2016, pe teritoriul Republicii Moldova au mai fost reținuți 4 cetățeni ucraineni, care fac parte dintr-un grup criminal organizat, implicat în accesul neautorizat la rețelele şi serviciile de telecomunicații din Republica Moldova, precum și fraudă informatică.
Schema a fost deconspirată de Procuratura pentru combaterea criminalității organizate şi cauze speciale în comun cu ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice al Inspectoratului Național de Investigații al IGP al MAI şi ofițerii din cadrul Direcției specializate a SIS.
Cristina Parfeni