La 1 decembrie 2017, ofițerii Direcţiei Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, au efectuat 10 percheziţii în orașele Rezina şi Drochia, la mai multe persoane care sunt implicate în schema ilegală de contrabandă de resturi şi deşeuri de metale feroase și neferoase, transmite CURENTUL.
Astfel, în cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate agende cu înscrisuri de ciornă referitor la activitatea ilegală a persoanelor în cauză, peste 150 mii kg de resturi şi deşeuri de metale feroase şi peste 15 mii kg de resturi şi deşeuri de metale neferoase, fără acte de proveniență, în sumă totală de circa 1 000 000 lei.
Amintim că, un bărbat de 35 de ani, cetățean al Ucrainei, la 20 octombrie 2017, a fost reținut în flagrant în timp ce intenționa să exporte ilegal prin punctul de trecere al frontierei de stat „Cosăuţi”, resturi şi deşeuri de cupru în valoare totală de peste 300 mii lei. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.
Astfel, timp de 3 luni de documentare, ofițerii Direcției Investigare fraude economice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au stabilit că suspectul a exportat ilegal din Republica Moldova în Ucraina, o cantitate de metale neferoase în valoare de peste 3 000 000 lei.
În cadrul efectuării percheziţiilor la locul păstrării mărfii, precum şi în automobil, polițiștii au depistat şi ridicat: marfă (resturi şi deşeuri de cupru) fără documente de provenienţă, înscrisuri de ciornă referitor la activitatea persoanelor respective, telefoane mobile, două bancnote cu valoarea nominală a câte 100 dolari cu suspiciuni de a fi false.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Contrabanda” se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Cristina Parfeni