În contextul respectării prevederilor Legii privind protecţia mărcilor, ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai sectorului Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au iniţiat investigaţii, privind activitatea ilicită unor persoane specializate în comercializarea articolelor vestimentare, încălţăminte şi alte accesorii cu aplicarea brandurilor renumite, ce sunt protejate prin lege pe teritoriul ţării, informează CURENTUL.
Magazinul clandestin era amenajat într-un subsol al unui bloc de locuit din sectorul Botanica, de către un bărbat şi o femeie cu vârstele de 35 de ani. Astfel, acţiunile ilegale admise de către figuranţi ar fi adus pagube materiale în proporţii deosebit de mari titularilor de mărci înregistrate în Republica Moldova.
Respectiv a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială, care prevede amendă de la 60 mii lei la 100 mii lei sau închisoare pe un termen de la 3 ani până la 5 ani.
Totodată sunt desfăşurate cercetări, privind originea mărfurilor, documentarea schemelor ilegale de transportare, precum şi identificarea complicilor în acest caz.
Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor să procure astfel de mărfuri doar din magazinele autorizate prin lege.
Anastasia Borta