[ X ]
Polițiștii au depistat droguri și muniții în casa unei femei
25 Octombrie

Ca urmare a unei informații operative și a perchezițiilor autorizate, angajații Inspectoratului de poliție Edineț, au depistat la domiciliul unei femei din orașul Cupcini, peste 300 de cartușe de diferit calibru, două focoase cu inel pentru grenade, două obiecte asemănătoare cu grenadă de model F-1 și RG-42, transmite CURENTUL.

De asemenea, au fost ridicate două plicuri din hârtie cu o masă vegetală uscată mărunțită de culoare verde cu miros specific, o pastilă cu inscripția BUPRENORFIN Molteni 8 mg. Femeia locuiește cu fiul acesteia, de 36 de ani, anterior judecat pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.

Obiectele au fost sigilate conform procedurii şi expediate Centrului tehnico-criminalistic, pentru a fi expertizate în condiţii de laborator şi emitere a rezultatelor finale.

În acest caz au fost inițiate două cauze penale pentru circulaţie ilegală a drogurilor şi păstrare ilegală de muniţii.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților