[ X ]
[ X ]
[ X ]
Politicianul din R. Moldova care a ales între a pleca peste hotare sau a lupta acasă. Iată de ce a ales să rămână!
27 August

„Astăzi, Republica Moldova arată ca un copil rătăcit la o răscruce de drumuri”. De această părere este vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Bujorean, care a răspuns la întrebările din cadrul proiectului CURENTUL – „Cu drag de țară”, lansat cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova.

„Sincer, cred că au fost uitate sau, cel puțin, neglijate acele valori care au stat la baza formării statului Republica Moldova. Dacă greutățile și pericolele de la începutul anilor ‘90 ne-au unit în jurul unui singur scop, atunci lucrurile care se întâmplă astăzi în țara noastră, nu unesc populația, ci din contra, o dezbină.

Pe lângă toate nevoile care s-au abătut asupra țării pe parcursul acestor 26 ani, conflict armat și pierderea unei treimi din teritoriu noi am pierdut 1/3 din populație. De fapt acești oameni, mă refer la migranți, pe lângă faptul că astăzi ridică economiile altor țări, ei încă și mențin economia țării noastre prin remitențele și ajutoarele expediate celor rămași acasă. Și în loc guvernarea să fie cea care să genereze speranță oamenilor, ea îi afundă mai tare în sărăcie, teroare și frică pentru ziua de mâine. În opinia mea, astăzi Republica Moldova arată ca un copil rătăcit la o răscruce de drumuri, care nu știe pe care potecă să o ia ca să ajungă acasă”, spune Alexandru Bujorean.

„Nu întreba „ce poate face țara pentru tine, întreabă ce poți face tu pentru țară””, vicepreședintele PLDM menționează că în ultimii 10 ani a luptat pentru anumite idealuri în țară, când ar fi putut pleca peste hotarele ei.

„Și pentru mine este un motto această frază a celui de-al 35-lea Președinte american John Fitzgerald Kennedy, însă tot el spunea că „Adevăratul politician este acela care știe să-și păstreze idealurile în timp ce-și pierde iluziile”, a precizat politicianul.

Bujorean mai spune că, după ce a atins vârsta majoratului a fost  la o răscruce.

„Aveam de ales între plecarea peste hotare sau lupta pentru anumite idealuri aici, în Republica Moldova. Am ales să rămân și m-am dedicat acestei lupte ultimii 10 ani din viață. Au fost și unele progrese în țara noastră, la care am contribuit împreună cu colegii din PLDM. Am reușit să atragem investiții și am dezvoltat localitățile țării noastre prin implementarea diverselor proiecte educaționale, medicale, culturale, etc.. Dar dacă privim la cum stau lucrurile astăzi, atunci o pot spune cu certitudine că stăm mai prost la majoritatea capitolelor. Asta însemnă că lupta mea pentru idealuri și a tuturor celor care vor să schimbe țara noastră va continua”, a spus Alexandru Bujorean.

Politicianul crede că 3 greșeli au fost cruciale pentru țară de la Independență încoace:

„Greșeli au fost multe, din an în an depășindu-le la efect și amploare pe precedentele, așa că mă tem să greșesc nominalizându-le doar pe 3 ca și probleme principale.

Dar subiectiv, aș putea să le număr pe 3 care, după mine, au fost cruciale.

Prima a fost cea că țara a pornit pe calea Independenței, fără ca conducerea de atunci să aibă o viziune clară despre dezvoltarea acesteia pe termen lung. Dacă era viziune și se prevedea că autogestiunea statului e greu de realizat, probabil se merge pe o altă cale, pe care o cerea atunci poporul. Atunci cred eu că nu se ajungea nici la conflict armat pe Nistru, nici la migrația de azi a unui milion de cetățeni și nici la sărăcia care a precedat anilor 90-91.

A doua, probabil, ține iarăși de clasa politică, pentru că, spune vorba „Peștele de la cap se strică”. Neînțelegerea politicienilor de pe segmentul de dreapta, aroganța și supraîncrederea acestora, a adus forțele de stânga la guvernare și a stopat dezvoltarea țării noastre pe ani de zile. De fapt același pericol ne paște și astăzi, pentru că lucrurile în Moldova, în general, au o anumită periodicitate. De obicei, politicienii nu prea însușesc lecțiile trecutului.

Și a treia, și cea mai mare greșeală în viziunea mea, a constat în oferirea accesului unor personaje dubioase, pe scena politică. La baza tuturor începuturilor trebuie să stea anumite idealuri despre care am vorbit mai sus iar în cazul unor bărbați și femei de stat, trebuie să fie și dragoste față de propriul popor. Atunci când în politică vin oameni cu un trecut neclar, cu averi excesive și nejustificate pentru o țară atât de săracă și cu scopuri meschine, atunci ei pot deveni un pericol pentru toată populația. Iar dacă încă mai și lipsește dragostea față de oameni, iar acest lucru de obicei e destul de vizibil, atunci e ca în cântec: „dacă dragoste nu e, nimic nu e””, a punctat vicepreședintele PLDM.

Totodată Alexandru Bujorean spune că trebuie schimbată clasa politică pentru a face o schimbare în Moldova.

„Nu cred că cineva în general poate astăzi da soluții cu eficacitate de 100%, dar cert este că trebuie schimbată clasa politică.

Reprezentanții actualei guvernări, atât așa numiții „pro-europeni”, cât și cei care se declară pro-estici, nu înțeleg că prin tot ce fac vor duce la dispariția Republicii Moldova ca stat.

În acest sens viitoarele alegeri sunt, dacă se poate spune așa, vitale nu doar pentru viitorul, dar și pentru existența noastră ca stat. Noi suntem un popor care poate să meargă câte patru ore prin piață atunci când are nevoie să facă anumite cumpărături, dar care nu va sta 2 ore să citească și să se documenteze cine încearcă „să pătrundă” în noul Parlament. Cetățenii trebuie să se informeze cât mai mult despre candidații și partidele pe care au de gând să le voteze și să aducă în Legislativ oameni cu cultură și gândire nouă. Cu alte cuvinte, ca să fiu mai direct, oamenii trebuie să deschidă ochii și să ignore toți exponenții politici care au avut sau au tangență cu Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. De ce anume de ei trebuie să ne ferim? Pentru că au făcut aceeași „școală” și au aceeași origine, iar asta înseamnă că nimic nou în politica moldovenească ei nu vor aduce”, a specificat Alexandru Bujorean.

Notă: Republicat din 19 august 2017.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților