[ X ]
Poliția de Frontieră atenționează cetățenii asupra regulilor de traversare a frontierei. Iată care sunt acestea
26 Iunie

În perioada estivală, în toate punctele de trecere crește semnificativ numărul participanților la traficul transfrontalier. Vorbind în cifre, de la începutul lunii curente până în prezent, circa 1,5 milioane de traversări persoane au fost înregistrate, dintre care 845 mii au constituit trecerile cetățenilor R. Moldova, transmite CURENTUL.

Comparativ cu anul trecut numărul total de traversări este în creștere cu 5%. În aceste condiții, Poliția de Frontieră are dispuse o serie de acțiuni suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul, să reducă timpii de așteptare la controlul de frontieră și să evite formarea cozilor.

Pentru a exclude orice situaţie incomodă în punctele de trecere a frontierei de stat din cauza necunoaşterii regulilor de traversare a hotarului, inclusiv a documentelor necesare de a fi prezentate la controlul de frontieră, Poliţia de Frontieră vine cu unele recomandări:

– Verificaţi valabilitatea şi statutul documentului de călătorie, în baza căruia intenţionaţi să traversaţi frontiera de stat, accesând pagina web a Î.S. Registru (www.registru.md), la rubrica VERIFICĂ DATE PERSONALE.

– Planificați o călătorie cu copii minori, asiguraţi-vă că ați perfectat documentele acestora. La fel, în conformitate cu Legea Nr. 135 din 01.07.2010, care prevede documentarea în baza paşaportului biometric, până la 18 ani pot călători însoţiţi de un reprezentant legal, fără acordul celuilalt reprezentant legal. Călătoriile peste hotare pentru copiii în vârstă de până la 18 ani cu „ÎNSOŢITORI” împuterniciţi de Dumneavoastră, Vă rugăm, ca în momentul autentificării la Biroul Notarial a declaraţiei de împuternicire a însoţitorului, să vă asiguraţi că anume această persoană ulterior se va prezenta cu declaraţia şi cu actele personale ce vor adeveri intenţia sa de a călători împreună cu minorul în punctul de control şi trecere a frontierei de stat, la data menţionată. Mai multă informație la rubrica TRAVERSARE MINORI, amplasată pe pagina oficială a Poliţiei de Frontieră.

– Sunteţi posesor al actului de călătorie al altui stat (beneficiaţi de pluralitatea de cetăţenii), recomandăm la traversarea graniței să prezentaţi paşaportul respectiv (de exemplu, cel românesc) şi un act de identitate eliberat de autorităţile Republicii Moldova. Documentul moldovenesc va servi ca dovada cetăţeniei Republicii Moldova şi Vă va scuti de verificările suplimentare, referitoare la respectarea termenului de şedere. Totodată, acest fapt va permite micşorarea timpului de aşteptare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat şi, evident, va crea condiţii favorabile pentru cetăţeni la traversare.

– Călătoriți cu mijloacele de transport, reamintim despre obligativitatea respectării Regulamentului circulaţiei rutiere şi a tuturor actelor normative referitoare la această tematică. Conducătorul auto necesită să posede şi, la cererea poliţistului de frontieră, este obligat să înmâneze pentru control permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria/subcategoria din care face parte autovehiculul condus, certificatul de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, eliberat pe numele acestuia în modul stabilit ori certificatul de înmatriculare/înregistrare a vehiculului însoţit de un alt document (procură, mandat, contract de comodat ş.a.) ce atestă dreptul la utilizarea lui, precum şi documentul internațional de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, eliberat de asigurătorii din Republica Moldova, sau certificatul de asigurare de frontieră valabil pentru țara de destinație, emis sub garanția unui birou din străinătate, sau alt document de asigurare auto valabil pentru țara de destinație. !!! Certificatul de înmatriculare provizoriu permite folosirea mijlocului de transport doar pe teritoriul Republicii Moldova. Atragem atenţia că se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a mijloacelor de transport în lipsa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto externă.

– din data de 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova, posesori ai paşapoartelor biometrice, beneficiază de regim liberalizat de vize cu statele membre ale UE/Schengen. Respectați cu stricteţe condiţiile de intrare în aceste state, pentru a nu face cale întoarsă la frontieră. (http://www.border.gov.md/…novisa; http://www.border.gov.md/…visaeu)

– consultați Linia VERDE a Poliției de Frontieră: +373(22)259-717 sau adresaţi întrebările Dumneavoastră pe site-ul instituţiei www.border.gov.md, unde veți primi informații utile privind traversarea frontierei de stat.

– Explorați platforma informaţională optimizată pentru telefoanele mobile (www.frontiera.gov.md), veți găsi informații despre documentele necesare la trecerea frontierei, cerinţele pentru acordarea vizelor, cantitatea de bunuri care pot fi introduse fără achitarea taxelor vamale, condiţiile de introducere temporară a vehiculelor, numerele de telefon la liniile fierbinţi, precum și situația actuală la punctele de trecere a frontierei.

– Tranzitați toate punctele de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor. În ajutor vă vine aplicația ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților