[ X ]
Poliția de Frontieră a dispus un șir de măsuri suplimentare de control în zona de frontieră. Iată din ce motiv
25 Iunie

În fiecare an, în cele trei luni de vară, la frontieră se înregistrează nu doar creșterea numărului de traversări a frontierei de stat, dar și a ilegalităţilor ce vizează încălcarea regulilor regimului zonei de frontieră şi anume: intrarea, şederea şi ieşirea persoanelor şi mijloacelor de transport în zona de frontieră. În cele mai multe cazuri printre persoanele documentate sunt minorii, care aleg să-și petreacă timpul liber pe malurile râurilor Prut şi Nistru sau a lacurilor din zona de frontieră, fără a avea permisiunea la frontieră, neînsoţiţi de un reprezentant legal, aflați în locuri interzise, consumând băuturi alcoolice, înotând în apele de frontieră și încălcând orice normă a moralității.

Astfel, pentru depistarea persoanelor care din necunoaștere sau intenționat încalcă prevederile legislaţiei în vigoare la acest capitol, dar și prevenirea cazurilor de înec în apele de frontieră, au fost dispuse un șir de măsuri suplimentare de control și de menţinere a regimului zonei de frontieră.

– Interzicerea scăldatului în apele de frontieră și în bazinele acvatice neautorizate și neamenajate corespunzător;

– Verificarea autorizațiilor de activare a organelor și întreprinderilor care gestionează zonele de recreere aferente bazinelor acvatice destinate odihnei și scăldatului, aflate în zona de frontieră, în conformitate cu Legea nr. 215 privind frontiera de stat a Republicii Moldova;

– Controlul strict asupra aflării persoanelor și minorilor în zona de frontieră în scop de agrement, în corespundere cu legislația în vigoare;
– Participarea conducerii Sectoarelor Poliției de Frontieră la ședințele consiliilor autorităților publice locale, pentru stabilirea și amenajarea locurilor destinate scăldatului, precum și informarea populației locale despre regulile de aflare în zona de frontieră cu scop de agrement (odihnă, scăldat, etc.);

– Fortificarea relațiilor de cooperare cu reprezentanții subdiviziunile MAI și alte entități abilitate în domeniul vizat;

– Controlul asupra evidenței, întreținerii și utilizării mijloacelor plutitoare aflate în apele de frontieră.

În vederea evitării situaţiilor de criză pe durata perioadei caniculare, Poliția de Frontieră face apel către toţi locuitorii localităților de frontieră şi solicită ca populaţia să manifeste o atitudine conştiincioasă faţă de regulile existente la frontieră, cât şi roagă ca aceştia să se comporte decent, aflându-se la odihnă pe malurile râurilor din zona de responsabilitate. La fel, poliţiştii de frontieră recomandă părinţilor ca în perioada de caniculă să nu permită copiilor mersul la scăldat, fără supravegherea celor maturi.

Reiterăm că activităţile sportive şi de agrement în apele de frontieră şi în apropierea acestora se pot desfăşura cu avizul prealabil al Poliţiei de Frontieră. Persoanele care vor încălca regimul frontierei sau regimul zonei frontierei de stat sunt pasibile de sancționare contravențională.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților