În perioada 01 – 07 iunie 2020, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 75 de evenimente, cu documentarea a 89 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Astfel, s-au înregistrat:
– 48 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– doi cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 15 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
– Două intervenții transfrontaliere SMURD;
– opt cazuri de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 56 de consemne, dintre care două consemne pe Interpol și 54 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 15 cetăţeni străini, dar și 32 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 2187 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 2 328 475 și încasarea amenzilor de 685 595 lei.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 43 037 traversări, în creștere cu 26% față de săptămâna precedentă. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 17 385 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 68 % din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
În ultimele 24 de ore (07.06.2020), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 5 499 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 3 414 traversări persoane, dintre care 2 440 treceri la frontiera moldo-română, 421 treceri la frontiera cu Ucraina și 553 treceri a frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 1 972 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 553 traversări personae (curse charter Warsaw, Londra, Moscova);
PTF Giurgiulești – 293 traversări personae;
PTF Sculeni – 168 traversări personae;
PTF Reni – 105 traversări persoane.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 5 499 persoane și completate 3 414 fișe epidemiologice individuale.
Nici o persoană din cele care au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 286 de apeluri de la cetățeni, unde s-a oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
Cristina Parfeni