Doi bărbaţi, de 32 şi, respectiv, 22 de ani, domiciliaţi în raionul Grigoriopol, membri ai unui grup criminal, au fost reţinuţi de ofiţerii Direcţiei Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu angajaţii IP Anenii Noi, în urma activităţilor speciale de investigaţii demarate timp de două luni, informează CURENTUL.
Aceştia, anterior au fost condamnaţi pentru furt în regiunea transnistreană. La moment sunt suspectaţi de o serie de furturi din magazine alimentare, iar în grupare suspecţii aveau rolul de executori ai infracţiunilor şi şofer. Audiaţi de polițiști, bărbaţii şi-au recunoscut pe deplin vina.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţie, s-a stabilit că gruparea a activat timp de jumătate de an. În acest timp, aceştia au comis 16 furturi din magazine alimentare de pe teritoriul raionului Anenii Noi, Ialoveni, Criuleni şi Dubăsari. De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului acţionau pe timp de noapte, prin deteriorarea geamurilor și ușilor, de unde sustrăgeau articole din tutun și băuturi alcoolice, computere, televizoare, telefoane, produse alimentare, cartele de reîncărcare de la operatorii naţionali. Ulterior, o parte din bunurile sustrase şi anume țigările, erau comercializate în oraşul Tiraspol.
Prejudiciile materiale estimate de părţile vătămate, se ridică la 250 mii lei.
Actualmente, suspecţii sunt reţinuţi pe un termen de 72 ore.
Anastasia Borta