Trei persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, membri ai unui grup infracțional, originari din raionul Orhei, sunt cercetați pentru furturi din locuințe. Aceștia au fost condamnați anterior, pentru infracțiuni similare, informează CURENTUL.
Astfel, ofițerii Inspectoratului de poliţie au stabilit că membrii grupului erau dirijaţi de lideri criminali care la moment, îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare din ţară. Suspecții activau pe timp de zi pe teritoriul raionului Strășeni, având fiecare în parte roluri bine determinate și sustrăgând din locuințe lucruri de preț și mijloace financiare. După comiterea infracţiunilor, o bună parte din bani şi bunurile de preţ dobândite în urma activităţii criminale, le distribuiau în visteria criminală.
Figuranții sunt monitorizați timp de o lună, fiind suspectați pentru un şir de infracţiuni din locuinţe, una din ele este un furt în proporţii deosebit de mari din satul Vorniceni, raionul Străşeni.
În urma percheziţiilor efectuate de către forțele de ordine, au fost ridicate mai multe bunuri şi obiecte ce au servit la comiterea crimelor şi anume: telefoane mobile, haine şi încălţăminte, precum şi alte obiecte care prezintă interes pentru organul de urmărire penală pentru înaintarea învinuirilor.
Un membru al grupului a fost arestat pentru 30 de zile, ceilalți doi fiind cercetați în libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 până la 12 ani.
Anastasia Borta