La Judecătoria Centru are loc o nouă ședință de judecată în dosarul primarului de Basarabeasca, Valentin Cimpoeș, transmite CURENTUL.
Mai mulți simpatizanți al Partidului Nostru (PN) au venit în fața Judecătoriei pentru a protesta și a cere eliberarea primarului.
Vicepreședintele PN, Ilian Cașu, spune că vor striga până vor auzi organele de drept și poziția lor.
„Locul lui Cimpoeș e cu familia, nu aici. Se vede cu ochiul liber că își bat joc de bunul nostru coleg. Noi suntem uniți, vom striga împreună: „Libertate Valentin!””, a spus Ilian Cașu.
Reamintim că, Valentin Cimpoieș a fost arestat la data de 17 martie 2017 și remis pe scaunul justiției, având măsura de arest preventiv. El este acuzat de neglijență în serviciu.
Cristina Parfeni