[ X ]
[ X ]
[ X ]
PLR și ALDE au discutat aspectele celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918
26 Mai

Conducerea PLR avut o întrevedere de lucru, la Bucureşti, cu Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe al României, senator ALDE, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, tema principală a discuţiilor a fost cooperarea dintre cele două partide partenere în vederea celebrării Centenarul Marii Uniri de la 1918, cel mai important eveniment al naţiunii române, care va fi marcat anul viitor.

Ministrul de Externe al României şi delegaţia PLR au convenit asupra desfăşurării unor acţiuni comune punctuale menite să grăbească procesele de apropiere practică a comunităţilor româneşti de pe ambele maluri ale Prutului: vamă comună, zone economice libere riverane şi reabilitarea podurilor existente în perioada interbelică, simplificarea dobândirii cetăţeniei române şi clarificarea situaţiei de redobândire de către minori a cetăţeniei române la atingerea majoratului.

Membrii delegaţiei PLR au propus o serie de proiecte cu impact major asupra educaţiei tinerii generaţii şi a celor interesaţi să-şi extindă orizontul de cunoaştere a patrimoniului literar, ştiinţific şi tradiţional al poporului român.

Ministrul Teodor Meleşcanu a salutat iniţiativa colegilor liberal reformatori şi a propus crearea unui centru de implementare a proiectelor la care să contribuie o serie de ministere, departamente şi agenţii de profil din România. Realizarea proiectelor va începe anul acesta şi va cuprinde întreg anul celebrării Centenarului Unirii.

În cadrul întâlnirii s-au discutat şi anumite aspecte ale protocolului de colaborare dintre ALDE şi PLR aflat în proces de definitivare şi semnare.

Din delegaţia liberal-reformatorilor au făcut parte preşedintele PLR, Ion Hadârcă, copreşedintele Oleg Bodrug, vicepreşedintele Tatiana Potîng şi Valeriu Saharneanu, membru al Biroului Politic.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților