[ X ]
PLDM: Vrem ca fiecare partid să fie judecat după faptele sale
19 Decembrie

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) consideră că, remanierile guvernamentale operate de Partidul Democrat, „au deconspirat un joc de culise extrem de bine orchestrat la adresa PLDM, având drept scop demonizarea acestuia și eliminarea lui de la guvernare”, informează CURENTUL.

Într-o declarație de presă, PLDM menționează că, „încadrarea în guvernul democrat a doi foști premieri, responsabili pentru oferirea a cel puțin 14 mlrd de lei bugetari pentru a acoperi devalizarea rezervelor Băncii Naționale, și evoluția ulterioară a evenimentelor, demonstrează implicarea Partidului Democrat într-un proces care aduce atingere securității naționale a Republicii Moldova, dar și sistemului său politic”.

Totodată, PLDM constată, „cu regret, că foști membri marcnti ai săi au dinamitat din interior partidul, uneltind împotriva lui, ghidați de persoane politice concurente. Remarcăm că toate aceste persoane au adus grave prejudicii bugetului și au fost reîncadrate în sistemul de guvernământ de către Partidul Democrat”.

De asemenea, PLDM atrage atenția opiniei publice asupra acțiunilor permanente ale Partidului Democrat de uzurpare a puterii în Republica Moldova.

„De la manipularea partidelor politice prin persoane de influență, până la deturnarea votului popular și crearea unei majorități prin șantaj și corupere, toate fac parte din arsenalul puterii. Insistăm asupra continuității procesului și cerem societății să urmărească distribuirea mandatului de deputat din lista de supleanți PLDM, după retragerea din parlament a deputatului Iurie Leancă. PLDM este sigur că acest mandat va fi deturnat, la fel ca și cele alte 18 din 23 oferite de electorat.
Cerem societății să fie atentă la aceste modificări guvernamentale și la numele incluse în guvern. Vrem ca fiecare partid să fie judecat după faptele sale, și mai mult, vrem ca justiția să ofere răspunsurile așteptate de noi toți”, se mai spune în declarația PLDM.

Andriana Cheptine

 

Inapoi la arhiva noutaților