[ X ]
PLDM: Recursul depus de CEC la Curtea Supremă de Justiție nu respectă Codul administrativ și nu conține argumente solide
2 Septembrie
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) atrage atenția opiniei publice asupra faptului că recursul depus de Comisia Electorală Centrală (CEC) la Curtea Supremă de Justiție nu respectă rigorile prevăzute de Codul administrativ și nu conține argumente solide care să justifice casarea hotărârii Curții de Apel Centru din 28 august 2025.
Conform legislației, recursul la CSJ este o cale de atac extraordinară, care poate fi admisă doar dacă instanța de apel a comis erori de drept sau a avut o apreciere vădit nerezonabilă a probelor. În loc să identifice asemenea erori, CEC a ales să repete aceeași interpretare factuală pe care instanța de apel a examinat-o deja și a respins-o.
Potrivit formațiunii, recursul CEC se limitează la o reinterpretare selectivă a faptelor, fără a demonstra unde anume Curtea de Apel ar fi încălcat legea sau ar fi denaturat probele. În aceste condiții, recursul nu îndeplinește standardele legale prevăzute de art. 245¹ din Codul administrativ și trebuie respins ca inadmisibil sau neîntemeiat.
PLDM reamintește că hotărârea Curții de Apel Centru a constatat corect două elemente esențiale:
• PLDM a transmis documentele în termen, la 14 iulie 2025, fapt confirmat oficial de Agenția Servicii Publice;
• CEC a refuzat să se pronunțe printr-o hotărâre motivată, limitându-se la scrisori, ceea ce contravine Codului administrativ și principiilor legalității și transparenței.
Recursul depus de CEC nu este altceva decât o încercare de a bloca, prin formalism și tergiversare, exercitarea drepturilor fundamentale ale PLDM și ale cetățenilor care ne susțin. PLDM va continua să utilizeze toate căile legale și democratice pentru a apăra dreptul la participare politică și la alegeri libere, garantat de Constituția Republicii Moldova și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Inapoi la arhiva noutaților