[ X ]
PLDM – reacție: Poate a fost necesar de mers cu poclon la ministrul Educației ori la Prim-ministru?  
14 Iulie

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), urmare a deciziei Guvernului privind reforma învățământului superior, a amintit că a venit cu o declarație la subiect la 11 iulie curent și și-a exprimat regretul că, „în pofida argumentelor aduse de specialiști din domeniu, a cadrelor didactice, a sindicatelor de ramură și a academicienilor cu renume, Guvernul, cu proteste la ușă, a aprobat decizia cu privire la reorganizare”, informează CURENTUL.

 „Care a fost motivul acestor schimbări selective? Poate a fost necesar de mers cu poclon la ministrul Educației ori la Prim-ministru, sau la Președintele Republicii Moldova, ca proiectul inițial să fie modificat?” – întreabă formațiunea.

 Totodată, PLDM solicită partidului de guvernare să-și asume politic, dar și personal așa-zisa reformă și toate consecințele ulterioare.

Mai jos vedeți declarația integrală.

Inapoi la arhiva noutaților