Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) marchează astăzi nouă ani de la fondare, astfel pe data de 25 ianuarie 2008 partidul a fost înregistrat oficial la Ministerul Justiției, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, vice-președintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Tudor Deliu, șeful fracțiunii parlamentare a PLDM, ne-a spus cum apreciază toți acești ani pentru formațiune.
„Chiar dacă eu nu am fost de la începutul creării acestui partid, cred că, în toți acești ani de activitate, Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova a fost ceva inedit pentru Republica Moldova. Fiindcă un partid care a fost format în anul 2007, înregistrat în anul 2008 și în 2009 a ajuns la guvernare, cu un număr impunător de deputați în Parlament este ceva inedit pentru Republica Moldova”, a declarat Deliu.
Totodată, deputatul a spus că nu regretă faptul că este membru al acestui partid. „Eu nu regret nici un pic și nu voi regreta niciodată, deoarece anume grație implementării noastre, s-au reușit multe pentru Republica Moldova. Mă refer aici – la liberalizarea regimului de vize și la semnarea Acordului de Asociere. Că peste zeci de ani de zile noi ne-am întors cu fața spre localitățile noastre rurale, anume în această perioadă au fost construite drumurile din intravilan, au fost reparate instituții educaționale – grădinițe, licee, edificii culturale și, nu în ultimul rând – centre de sănătate”, a mai spus liberal-democratul.
Tudor Deliu a menționat și câteva dintre planurile de viitor ale Partidului Liberal Democrat din R. Moldova.
„Partidul încă nu și-a spus ultimul cuvânt, acum el este în proces de reformare – cei care au avut de plecat, profitorii, au plecat. Este o perioadă unde încercăm să consolidăm organizațiile teritoriale și ele practic toate există, dar noi încercăm a le consolida, de a ne debarasa de acele persoane care au venit în partid doar cu unele intenții pentru a obține ceva personal. Chiar dacă nu va fi un număr considerabil, cum am avut cîndva în membrii de partid, aceasta nu înseamnă că partidul nu va putea fi viabil”, a explicat șeful fracțiunii PLDM.
Totodată, vicepreședintele partidului a menționat că se lucrează asupra unor modificări care vor surveni în interiorul partidului.
„Chiar săptămâna trecută am avut Biroul permanent central al Partidului, unde mă bucur că a participat chiar întreaga componență, s-a instituit un grup de lucru, care lucrează asupra modificării programului partidului, a statutului partidului, respectiv – probleme ce țin de activitatea cotidiană de fiecare zi. Mereu ne străduim să demonstrăm că totuși, noi am fost suntem și vom fi un partid alături de cetățeni”, a mai spus Tudor Deliu.
Anastasia Borta