„Rezultatul alegerilor prezidențiale a demonstrat, dacă mai era necesar, că avem o guvernare antipopulară, ocultă și coruptă, care luptă împotriva propriilor cetățeni, sacrificând interesul țării, parcursul european și viitorul copiilor în interesul oligarhului și al clicii sale”. O declarație în acest sens a fost făcută de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) pentru presă, informează CURENTUL.
PLDM afirmă că a fost o campanie electorală murdară, denigratoare, mincinoasă, cu lovituri sub centură, cu manipulări și dezinformări.
„Turismul electoral, mituirea alegătorilor, aducerea organizată cu autobuzele a cetățenilor din stânga Nistrului la secțiile electorale pentru votarea unui anume candidat, dispariția a mii de buletine de vot – sunt doar câteva din neregulile ce au marcat ziua votării. Dar cea mai mare ilegalitate comisă de autorități, pentru care într-o țară democratică ar urma demisia factorilor de decizie, este sabotarea votului din diaspora prin limitarea secțiilor electorale și a buletinelor”, mai afirmă PLDM.
Liberal-democrații spun că guvernarea „a sfidat în cel mai inuman și josnic mod concetățenii noștri din străinătate, care, în pofida distanțelor enorme pe care au trebuit să le parcurgă, sacrificând timp și bani, au așteptat ore în șir în cozi imense, dar nu și-au putut exercita dreptul constituțional, din cauza epuizării buletinelor de vot”. „O asemenea situație nu poate rămâne fără efecte. Factorii responsabili de proasta organizare a alegerilor trebuie să-și asume acest eșec și să-și dea demisia, în primul rând ministrul de Externe”, mai menționează sursa.
În același timp, PLDM spune că este evidentă necesitatea unor modificări în legislația electorală, privind asigurarea condițiilor de vot în diaspora. „Din păcate, rezultatul alegerilor prezidențiale îndepărtează începutul schimbării în țara noastră, menține monopolul puterii oligarhice asupra tuturor instituțiilor statului. Reduta președinției, în care și-au pus speranța sute de mii de cetățeni și de la care urma să pornească adevărata luptă cu sistemul corupt, a ajuns în mâinile exponentului acestuia”, mai afirmă liberal-democrații.
Totodată, PLDM spune că este de datoria noastră să contabilizăm toate fraudele, toate ilegalitățile comise de Dodon în cârdășie cu coordonatorul său și să le raportăm organelor de resort, instituțiilor de monitorizare, partenerilor externi.
„Totuși, pierderea unei bătălii nu înseamnă pierderea cauzei, or alegerile au demonstrat capacitatea extraordinară de mobilizare a cetățenilor cărora le pasă de viitorul țării lor. Totodată, prezidențialele au arătat că pretinsa orientare proeuropeană a guvernării nu este decât un mit, care s-a prăbușit zgomotos la prima tentativă de scoatere a țării din captivitatea oligarhică și coruptă; că puterea hibridă se teme de propriul popor și a făcut tot posibilul sa nu permită accederea în funcția de șef al statului a unei persoane integre, oneste și incomode regimului actual, a unui președinte incoruptibil și cu adevărat al tuturor oamenilor”, mai spune PLDM.
Liberal-democrații mai spun că forțele proeuropene și antioligarhice au marea responsabilitate să-și strângă rândurile, să-și coaguleze eforturile, să valorifice la maximum voturile a peste 700 de mii de cetățeni care au ales viitorul, dar și să le multiplice. „Pentru că bătălia cea mare cu sistemul putred și corupt va fi dată la următoarele alegeri parlamentare. Până atunci trebuie să taxăm fiecare pas greșit al guvernării, fie că vine din partea majorității parlamentare, fie a președinției; să insistăm, inclusiv prin demersuri legislative, asupra asigurării unor condiții normale de vot în diaspora, să consolidăm forțele de opoziție de centru-dreapta și să facem în așa fel, încât adevărul să ajungă în casele și inimile celor care s-au lăsat mințiți de figura de mucava ajunsă prin fraudă în fruntea statului”, a conchis PLDM.
Cristina Pendea