Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) consideră că scrutinul de duminică din Hâncești a demonstrat ineficiența sistemului electoral mixt și lipsa de scrupule a actualei guvernări, transmite CURENTUL.
Potrivit Declarației PLDM, în pofida unei stări de urgență, oamenii au fost supuși riscului pentru a satisface ambițiile unor politicieni.
PLDM punctează că deputatul de Hâncești, cu doar cinci mii de voturi, va reprezenta o circumscripție de peste șaizeci de mii de alegători.
„PLDM și-a retras în timp util candidatul din cursa electorală pentru Hâncești, îndemnând concurenții de dreapta să identifice o soluție comună pentru a nu dispersa votul alegătorilor fideli vectorului european. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici riscurile pentru sănătatea publică nu i-au adus la situația de a renunța la orgoliile politice umflate. Rezultatele de ieri de la Hâncești nu sunt atât o victorie a socialiștilor, cât o înfrângere a partidelor declarate pro-europene și unioniste, înfrângere pe care acestea trebuie să și-o asume pe deplin”, se spune în declarația PLDM.
De asemenea, PLDM consideră că, din perspectiva viitoarelor alegeri, lipsa de maturitate și de capacitate politică, de dialog politic constructiv poate avea consecințe catastrofale pentru menținerea și relansarea parcursului european al Republicii Moldova.
„Ceea ce s-a întâmplat ieri la Hâncești se poate repeta cu exactitate și în următoarele scrutine.
Noi, liberal-democrații, considerăm că cei care au pierdut acest scrutin trebuie să-și reevalueze acțiunile ce vizează viitoarele alegeri, lăsând la o parte ambițiile înguste de partid și narcisismul iluzoriu alimentat de sondaje. Accentul trebuie pus pe interesul național și pe sporirea capacităților instituționale ale partidelor de dreapta”, se mai spune în Declarație.
Cristina Parfeni