[ X ]
PLDM: „Ceea ce s-a făcut astăzi este o atitudine nefastă față de cetățeanul RM”
3 Octombrie

„Ceea ce a făcut astăzi Parlamentul este o rușine și o sfidare totală a bunului simț”. Declarația a fost făcută de președintele Fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, după ședința Legislativului care nu a întrunit numărul necesar de deputați, informează CURENTUL.

Tudor Deliu a spus că, totul a fost regizat și astfel a fost comisă o ilegalitate.

„Cei care au votat pentru ședință, au șters putina. Ceea ce s-a făcut astăzi este o ilegalitate și este o atitudine nefastă față de cetățeanul Republicii Moldova. Sunt sigur că în viitorul apropiat, într-o zi-două, actele vor intra în vigoare și atunci o să încerce să ne convingă că faptul s-a consumat și nu mai poate fi examinată moțiunea în Parlament”, a menționat Tudor Deliu.

Președintele fracțiunii PLDM a mai spus că, cetățenii RM trebuie să fie atenți la examenul din 30 octombrie curent, pentru că trebuie să aleagă anume persoanele care își fac griji pentru cetățeni și nu cei care se grăbeau să plece din Parlament.

„Nu trebuie să încurcăm procesul legislativ și procedurile electorale”, a precizat Deliu.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților