La Chișinău, astăzi, a avut loc Conferința de constituire a Asociației Aleșilor Locali ai PLDM (AAL PLDM). La conferință au participat 150 de delegați, desemnați anterior în cadrul organizațiilor teritoriale ale aleșilor locali liberal-democrați, transmite CURENTUL.
Delegații au dezbătut și aprobat regulamentul de organizare și funcționare a Asociației și a ales conducerea acesteia. În calitate de președinte AAL PLDM a fost ales Gheorghe Răileanu, consilier în Consiliul raional Cimișlia, în calitate de vicepreședinte a fost aleasă Oxana Guzun, primar de Mândrești-Telenești, și Leonid Boaghi, primar de Sireț-Strășeni, iar în cea de secretar – Maria Levinte, consilieră în Consiliul raional Ialoveni.
De asemenea, Conferința a aprobat componența nominală a organelor de conducere ale Asociației – Consiliul și Comitetul Executiv.
La finalul Conferinței, delegații au adoptat o declarație.
Mai jos vă prezentăm textul integral al declarației:
„Declarația
Conferinței de constituire a Asociației Aleșilor Locali ai PLDM
Noi, primarii și consilierii locali ai Partidului Liberal Democrat din Moldova,
Constituind astăzi, 15 februarie 2020, Asociația Aleșilor Locali ai PLDM,
Reafirmându-ne atașamentul față de principiile şi standardele Cartei Europene a Autonomiei Locale,
Declarăm următoarele:
Împreună și fiecare în parte, în cadrul Asociației sau în afara ei, noi vom acționa solidar pentru a asigura, cu prioritate, accesul cetățenilor la servicii publice de bază: apă, canalizare, sănătate, educație, gestionarea deșeurilor și transport.
Noi ne vom dezvolta continuu capacitățile manageriale pentru a putea îmbunătăți și extinde furnizarea acestor servicii, contribuind astfel la reducerea sărăciei și la dezvoltarea locală durabilă.
Noi pledăm pentru realizarea autonomiei locale reale prin implementarea politicilor de susținere a autonomiei locale, descentralizării şi aplicării principiului subsidiarităţii.
Noi optăm pentru introducerea relațiilor bugetare directe şi programabile între bugetul de stat şi bugetele APL de nivelul I. Transferurile pentru îndeplinirea funcţiilor delegate ale APL trebuie să fie predictibile, iar utilizarea lor – transparentă.
Noi pledăm pentru libertatea autorităților publice locale în stabilirea taxelor şi impozitelor locale, în funcție de potențialul social-economic al unităților administrativ-teritoriale.
Noi avem toată deschiderea și suntem capabili să performăm în colaborarea cu societatea civilă și sectorul privat, cu APL-uri de peste hotare, pentru a oferi soluții inovatoare la nevoile presante ale cetățenilor.
Noi suntem dispuși și capabili să răspundem provocărilor de a furniza servicii de bază și înțelegem să mobilizăm resursele umane și tehnice și, mai ales, resursele financiare pentru a face acest lucru.
Totodată, noi respingem ferm orice intervenție a administrației centrale în sfera atribuțiilor conferite de cadrul legal administrațiilor publice locale. Furnizarea serviciilor de bază este mai bună și mai eficiență atunci când APL-urile dispun pe deplin de autoritatea, resursele și capacitatea de a-și îndeplini responsabilitățile.
Noi condamnăm practica vicioasă de repartizare a resurselor financiare pe criterii politice; intervenția excesivă a APC și a APL de nivelul al doilea în procesul de gestionare a resurselor financiare de către APL de nivelul întâi; transferul responsabilităților fără asigurarea mijloacelor financiare pentru executarea acestora.
Noi promovăm consolidarea unităților administrativ-teritoriale prin prisma dezvoltării economice regionale, după modelele aplicate în UE.
Noi credem că apropierea de Uniunea Europeană se poate produce doar în condițiile unui stat în care structurile puternic ierarhizate sunt înlocuite cu structuri descentralizate, transparente și dinamice, întemeiate pe supremația legii, a drepturilor și libertăților civile”, se spune în Declarația Aleșilor Locali ai PLDM.
Cristina Parfeni